Cinci fani ai lui Eintracht, reţinuţi de poliţie după o confruntare cu suporterii lui Rangers

Data:

Poliţia spaniolă a reţinut cinci suporteri ai echipei Eintracht Frankfurt, pentru tulburarea ordinii publice şi agresarea fanilor lui Glasgow Rangers, după o încăierare masivă care a avut loc luni noaptea în faţa catedralei din Sevilla, oraşul gazdă al finalei Europa League la fotbal, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Incidentele s-au declanşat, conform unui comunicat al poliţiei, după ce un grup de 200 fani ai echipei germane i-au atacat pe suporterii scoţieni în zona din jurul catedralei, iar forţele de poliţie aflate la circa 100 de metri, în Piaţa San Francisco, au intervenit pentru a opri înfruntarea.

Ca urmare a intervenţiei rapide a agenţiilor de poliţie, fanii germani au fugit din piaţă, dar au continuat să-i lovească pe scoţieni şi să se înfrunte cu forţele de ordine. Nu s-au înregistrat răni grave, doar un suporter scoţian acuzând o contuzie la cap.

Locul confruntării este acelaşi în care în luna martie s-a produs o altercaţie între fanii lui Eintracht şi cei ai lui West Ham United, înaintea meciurile lor cu Betis, respectiv Sevilla FC din optimile de finală ale Europa League.

Eintracht şi Rangers se întâlnesc miercuri seara, de la ora 22:00, pe stadionul ”Ramon Sanchez-Pizjuan” din Sevilla, în finala Europa League.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...