Everton va ajuta poliţia în identificarea unor fani acuzaţi de conduită rasistă

Data:

Clubul englez de fotbal Everton a anunţat că ajută poliţia la identificarea suporterilor acuzaţi de conduită rasistă faţă de familiile a doi jucători ai lui Brentford, atacantul Ivan Toney şi fundaşul Rico Henry, în meciul disputat duminică la Liverpool în Premier League, potrivit Agerpres.

Henry, autorul golului decisiv cu care Brentford s-a impus în deplasare cu 3-2, a scris pe Twitter că mama sa a fost ţinta unor fani locali în tribună: ”De obicei nu vorbesc de lucruri care nu mă rănesc fizic pe mine şi familia mea. Dar s-o văd pe mama mea supărată după ce a fost abuzată rasial de câţiva fani ai lui Everton mi-a făcut rău”.

Toney a scris la rândul său pe reţelele de socializare că familia lui a fost jignită de un individ.

Brentford a precizat într-un comunicat că este la curent de aceste incidente şi a făcut un raport către poliţie.

Everton a promis că va colabora cu autorităţile pentru depistarea celor responsabili, în timp ce Brentford a precizat: ”Vom oferi tot sprijinul familiilor lui Rico şi Ivan, vom coopera la investigaţie şi la următoarele proceduri legale”.

Everton este la două puncte deasupra zonei de retrogradare, dar mai are de jucat două meciuri.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Martin Odegaard (Arsenal), accidentat, indisponibil până la jumătatea lunii noiembrie

Căpitanul echipei Arsenal Londra, Martin Odegaard, va lipsi până la mijlocul lunii noiembrie din cauza unei accidentări la...

Alexander Zverev, criticat de Boris Becker pentru ultimele sale prestaţii

Legenda tenisului german Boris Becker este îngrijorat de forma actuală a lui Alexander Zverev şi a criticat aspru...

Neymar trebuie să fie complet apt fizic pentru a fi convocat la naţionala Braziliei (Carlo Ancelotti)

Starul Neymar rămâne în planurile naţionalei de fotbal a Braziliei, dar atacantul trebuie să fie deplin pregătit din...

„Tenisul este un sport pentru bogaţi”, a spus Dominic Thiem

"Tenisul este un sport pentru bogaţi", a afirmat fostul jucător austriac Dominic Thiem, care denunţă costul financiar al...