Andreea Prisăcariu: „Sper să ajung cât de curând în top 100 mondial”

Data:

Jucătoarea de tenis Andreea Prisăcariu, numărul 304 în clasamentul WTA, a declarat că speră să ajungă cât mai curând în top 100 mondial, ea precizând că e posibil să se întâmple acest lucru până la sfârşitul anului, potrivit Agerpres.

„În top 100 sper să ajung cât mai curând. Eu pentru asta muncesc. Eu am spus că ajung până la finalul anului acesta. Bineînţeles că pare dificil, dar nimic nu e imposibil, cel puţin pentru mentalitatea mea. Acum vedem când o să fie, dar va veni acest moment”, a afirmat jucătoarea română.

Prisăcariu, care a debutat la Billie Jean King Cup în meciul cu Polonia din aprilie, a menţionat că va veni de fiecare dată când va fi convocată.

„Eu am zero aşteptări oricum, aşa e cel mai bine în sport şi în viaţă. Bineînţeles că dacă voi fi chemată din nou voi veni cu tot dragul la echipa naţională, pentru că relaţia dintre mine şi Horia Tecău ca antrenor a fost una de excepţie. A fost o experienţă unică, am învăţat incredibil de multe lucruri de la el. Aşa că mă voi prezenta de fiecare dată”, a subliniat ea.

Întrebată ce le transmite celor care au criticat-o pentru limbajul folosit în conferinţa de presă de dinaintea partidei cu Polonia, Prisăcariu a răspuns: „Ce să le transmit celor care m-au criticat, nimic. Toate cele bune, să îi ajute Dumnezeu să le deschidă creierul. Nu e vorba dacă au avut dreptate… eu mi-am făcut treaba. Am fost eu însămi, nu am niciun fel de regret. Dacă aş mai putea să ţin speech-ul ăla l-aş mai ţine încă o dată. Şi chiar şi mai şmecher. Iar acest cuvânt ‘şmecher’, de care s-a luat toată lumea, dacă îl căutăm în dicţionar vedem că vine din germană şi înseamnă persoană cu gust rafinat şi cineva care nu se împiedică de probleme. Deci cuvântul ‘şmecher’ nu este de după colţuri, cum crede toată lumea”.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...