Adrian Mutu: „Trebuie să ne luăm revanşa în faţa suporterilor şi să câştigăm cu Mioveni”

Data:

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Adrian Mutu, a declarat că formaţia sa trebuie să îşi ia revanşa în faţa suporterilor după înfrângerea cu FCU Craiova 1948 şi să câştige meciul cu CS Mioveni din ultima etapă a play-out-ului pentru a se califica la barajul pentru Conference League, potrivit Agerpres.

„Având presiunea rezultatului, meciul cu Mioveni va fi destul de dificil. Trebuie să îl abordăm cu maximă seriozitate din primul minut. Mioveni s-a salvat de la retrogradare, a scăpat şi de baraj, e echipă care nu mai are nimic de pierdut. Dar am mai întâlnit o echipă care nu mai avea nimic de pierdut, mă refer la FCU Craiova, şi nu a ieşit bine pentru noi. Aşa că trebuie să avem atenţie maximă. Sper ca băieţii să aibă o reacţie pozitivă după înfrângerea cu FCU Craiova. Trebuie să ne luăm revanşa în faţa suporterilor şi să câştigăm”, a afirmat Mutu.

„Nu mai are sens să le vorbesc băieţilor de importanţa meciului. Suntem concentraţi, motivaţi pentru că putem obţine ceva important în Liga I după mulţi ani. Cu FCU a fost o înfrângere greu de digerat, mie îmi place să câştig. Dar în fotbal nu tot timpul iese aşa cum vreau eu. Trebuie să învăţăm din acest duş rece şi să nu se mai întâmple. Eu am aceeaşi oftică indiferent de importanţa meciului, în sensul că nu îmi place să pierd. Aşa că trebuie să ne revenim şi să câştigăm”, a adăugat tehnicianul.

Echipa de fotbal FC Rapid întâlneşte, luni, de la ora 20:30, pe Stadionul Orăşenesc din Mioveni, formaţia CS Mioveni, într-o partidă contând pentru etapa a 9-a, ultima a play-off-ului Ligii I.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Bayern Munchen va întâlni pe RB Salzburg, într-un amical pe 6 ianuarie

Bayern Munchen va disputa un meci amical împotriva lui Red Bull Salzburg pe 6 ianuarie 2026, a anunţat...

Selecţionerul Spaniei rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei excelente a echipei sale

Selecţionerul reprezentativei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei...

F1: Pirelli a limitat la maximum 25 de tururi fiecare set de pneuri la Marele Premiu al Qatarului

Producătorul Pirelli a limitat fiecare set de anvelope la un maximum de 25 de tururi la Marele Premiu...

Mircea Lucescu – Eu sunt vinovat; nu se ştie dacă voi mai fi la baraj

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că el...