Taximetriştii din Nisa ameninţă că vor bloca Marele Premiu al Principatului Monaco

Data:

Taximetriştii din Nisa ameninţă că vor bloca Marele Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco, programat în weekend-ul 26-29 mai, fiind nemulţumiţi de faptul că autorităţile din Principat îi obligă să plătească o taxă pe care o consideră discriminatorie, informează cotidianul Le Parisien, potrivit Agerpres.

Pentru a putea lucra în Principat, taximetriştii din Nisa sunt nevoiţi să achiziţioneze o vinietă de la guvernul monegasc, care a emis însă mult mai puţine de la începutul crizei sanitare, potrivit France Bleu. Pentru taximetriştii din Nisa, aceasta este o formă de discriminare, în condiţiile în care omologii lor din Principat nu trebuie să cumpere o astfel de vinietă pentru a lucra pe teritoriul francez.

„Strategia de a menţine profesioniştii francezi la cheremul deciziilor lor este inacceptabilă, în timp ce omologii noştri monegasci lucrează în Franţa în deplină libertate, generând o distorsiune economică dăunătoare”, se precizează într-un comunicat al transportatorilor din Nisa.

Prin urmare, taximetriştii din Nisa ameninţă să blocheze cu maşinile lor drumurile şi autostrăzile din jurul Monaco, în timpul derulării cursei de luna aceasta, iar autorităţile încearcă acum să poate negocieri pentru rezolvarea situaţiei.

Marele Premiu de Formula 1 este cel mai important eveniment sportiv găzduit anual de Principatul Monaco, alături de turneul de tenis ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

NBA – Oklahoma City Thunder, la a 14-a victorie a sezonului

Oklahoma City Thunder, campioana en titre a NBA, şi-a îmbunătăţi bilanţul la 14 victorii şi o singură înfrângere...

Carlos Alcaraz nu se va antrena marţi cu echipa de Cupa Davis a Spaniei

Tenismanul Carlos Alcaraz, liderul mondial, nu se va antrena marţi alături de restul jucătorilor din echipa de Cupa...

Trump ameninţă din nou oraşele democrate cu retragerea de pe lista gazdelor CM 2026

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi-a reiterat luni ameninţările de a retrage oraşele cu primari democraţi de pe...

PSG îi solicită în total 440 de milioane de euro fostului său jucător Kylian Mbappe

Clubul de fotbal Paris Saint-Germain i-a intentat patru procese fostului său jucător Kylian Mbappe, căruia îi solicită daune...