FC Voluntari – FCSB 2-2, în play-off

Data:

FCSB a scăpat printre degete victoria în meciul cu FC Voluntari, terminat la egalitate, 2-2 (1-1), sâmbătă seara, pe Arena Naţională, în etapa a noua, penultima a fazei play-off a Ligii I de fotbal, potrivit Agerpres.

FCSB, care a controlat categoric jocul şi a ratat mai multe ocazii de gol, depinde de rezultatul meciului dintre CFR Cluj şi Universitatea Craiova pentru a rămâne în cursă pentru titlul de campioană. CFR, în cazul unei victorii, va cuceri al patrulea său titlu consecutiv, înaintea ultimei etape, care programează derby-ul FCSB – CFR.

Sâmbătă seara, într-un meci considerat în deplasare (FC Voluntari desfăşoară lucrări pentru reamenajarea gazonului de pe propriul stadion, n. red.), FCSB a deschis scorul în finalul primei reprize, prin Andrei Cordea (44), dar cele două echipe au intrat la cabine la egalitate, după golul înscris de slovacul Adam Nemec (45+2), din centrarea lui Ion Gheorghe.

Florin Tănase (71) a adus din nou vicecampioana în avantaj, după o minge venită de la Malcom Edjouma, însă ilfovenii au smuls egalul prin golul lui Cristian Costin (88), plecat din poziţie suspectă de ofsaid.

FC Voluntari, finalistă a Cupei României, a pierdut doi fundaşi centrali în prima jumătate de oră, din cauza accidentărilor, Gabriel Tamaş şi Ulrich Meleke.

FC Voluntari nu a pierdut acasă cu FCSB în acest campionat, în sezonul regulat scorul fiind 0-0. FCSB a câştigat ambele jocuri directe de acasă, cu 1-0 în sezonul regulat şi cu 4-0 în play-off.

FCSB venea după cinci victorii consecutive fără gol primit.

FC Voluntari nu a câştigat de şase etape, în care are două egaluri şi patru eşecuri.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

„Să antrenez echipa cu care am câştigat atât de mult îmi oferă ceva în plus”, a spus Chivu

"Să antrenez echipa cu care am câştigat atât de mult îmi oferă cu siguranţă ceva în plus", a...

Carlos Alcaraz, liderul echipei Europei la competiţia Laver Cup

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, actualul număr doi mondial, va conduce echipei Europei la competiţia Laver Cup 2025, care...

Ciclism: Cea de-a 80-a ediţie a Turului Spaniei debutează sâmbătă la Torino

Cea de-a 80-a ediţie a Turului Spaniei, ultima dintre cele trei mari curse cicliste pe etape ale sezonului,...

Clubul Chelsea, obligat să vândă jucători pentru a evita o sancţiune

Clubul englez de fotbal Chelsea Londra trebuie să-şi echilibreze conturile şi să aibă un sold neutru sau pozitiv...