Alpinism: Nepaleza Lhakpa Sherpa a urcat pentru a zecea oară pe Everest, stabilind un nou record mondial

Data:

Alpinista nepaleză Lhakpa Sherpa a cucerit vârful Everest pentru a zecea oară în cariera sa, stabilind un nou record mondial feminin în privinţa ascensiunilor pe „Acoperişul lumii”, informează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Lhakpa, în vârstă de 48 ani, a atins cel mai înalt punct al Everestului în jurul orei locale 6:30, a declarat Mingma Sherpa, directorul general al Seven Summit Treks, cel mai mare operator de expediţii din Nepal.

Ea a reuşit această performanţă la 22 de ani de la prima sa ascensiune pe cel mai înalt vârf al planetei, realizată în anul 2000.

Alături de Lhakpa, aproximativ 150 de alpinişti au urcat joi pe Everest, a declarat pentru EFE oficialul staţionat în tabăra de bază care asigură legătura cu guvernul, Khim Lal Gautam.

Este un sezon de primăvară care se va încheia în luna mai şi a fost folosit de unii alpinişti pentru a atinge noi recorduri sau chiar pentru a transmite un mesaj de speranţă minorităţilor.

Una dintre expediţiile organizate în această perioadă este formată în întregime din alpinişti de culoare, în mare parte americani, care au urcat joi pe vârful Everest pentru a apăra necesitatea de o mai mare diversitate şi integrare în sporturile în aer liber.

Departamentul pentru Turism din Nepal a acordat în acest sezon 316 permise de ascensiune, un număr mai mic decât cel înregistrat anul trecut (408), când s-a doborât recordul de permise, în mijlocul celui de-al doilea val al coronavirusului.

Pe teritoriul Nepalului se află opt dintre cele mai înalte 14 vârfuri montane din lume, inclusiv Everestul, iar banii cheltuiţi de alpiniştii străini reprezintă o sursă majoră de venit pentru economia acestei ţări.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Antrenorul Vincent Kompany, ‘impresionat de spiritul de echipă al lui PSG’ înaintea meciului cu Bayern

Antrenorul echipei germane de fotbal Bayern Munchen, belgianul Vincent Kompany, a afirmat, luni, că este "impresionat de spiritul...

Selecţionerul Carlo Ancelotti l-a convocat pe Vitor Roque pentru amicalele Braziliei cu Senegal şi Tunisia

Selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, Carlo Ancelotti, l-a convocat pentru prima dată, luni, pe atacantul Vitor Roque...

Xabi Alonso face o ‘muncă incredibilă la Real Madrid, la fel ca Ancelotti’, afirmă Arne Slot

Noul antrenor al echipei Real Madrid, Xabi Alonso, "face o muncă incredibilă" la Real Madrid, la fel ca...

Stan Wawrinka s-a calificat în optimi la Atena (ATP)

Tenismanul elveţian Stan Wawrinka (40 ani) s-a calificat în optimile de finală ale turneului ATP 250 de la...