Futsal: CS United Galaţi a câştigat meciul al treilea al finalei Ligii I

Data:

CS United Galaţi a învins-o pe Autobergamo Deva cu scorul de 5-2 (3-1), în Sala Sporturilor Dunărea, în al treilea meci al finalei Ligii I de futsal, potrivit Agerpres.

United conduce cu 2-1 la general, în această finală care se joacă după sistemul cel mai bun din cinci meciuri.

Gălăţenii au condus cu 3-0, dar Autobergamo a redus din handicap, 3-2, însă United a mai punctat de două ori pe final.

Brazilianul naturalizat Daniel Araujo a marcat patru goluri pentru gazde (1, 7, 38, 40 – penalty), celălalt fiind înscris de Octavian Cireş (12).

Pentru deveni au marcat Constantin Burdujel (autogol, 18) şi Andre Sasse (34).

United a avut şi două bare, prin Araujo (26) şi Ignat (38).

Autobergamo a jucat aproape întreaga repriză secundă în cinci jucători de câmp, fără portar, iar din min. 18 l-a pierdut pe Tamas Kusmodi, accidentat la genunchiul stâng, internaţionalul român părăsind terenul pe targă.

Meciul al patrulea va avea loc marţi, de la ora 19:00, tot la Galaţi. Dacă se va impune, United va câştiga titlul. Dacă va câştiga Autobergamo, atunci meciul decisiv se va juca la Deva, pe 17 mai.

Autobergamo are două titluri în palmares, în 2014 şi 2017, în timp ce United Galaţi nu are în palmares niciun titlu de campioană, dar a jucat finala Ligii I de cinci ori până acum (2011, 2017, 2018, 2019, 2021). Pe site-ul său oficial, United şi-a trecut titlul în sezonul 2020, suspendat de pandemie, echipa gălăţeană fiind liderul campionatului în momentul respectiv.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Thomas Muller crede că Neuer poate reveni la naţionala Germaniei în vederea CM 2026

Mijlocaşul german Thomas Muller, aflat în prezent la echipa canadiană Vancouver Whitecaps, crede că portarul Manuel Neuer, fostul...

Gareth Southgate dezminte revenirea pe banca tehnică

Fostul antrenor al naţionalei de fotbal a Angliei, Sir Gareth Southgate, a declarat, miercuri, că nu ia în...

Grecul Stefanos Tsitsipas, învins fără drept de apel în turul al doilea la Winston-Salem (ATP)

Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas, principalul favorit, a fost învins fără drept de apel de chinezul Yunchaokete Bu, cu...

NBA – Un angajat al echipei Miami Heat a recunoscut furtul a sute de tricouri purtate în meciuri

Un fost angajat al echipei Miami Heat, din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), a pledat vinovat marţi...