FIFA lansează un Fond pentru Pace, destinat promovării ‘valorilor unificatoare ale fotbalului’

Data:

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a anunţat miercuri crearea unui fond pentru redresarea după conflicte, un instrument financiar „care vizează promovarea valorilor unificatoare ale fotbalului”, informează EFE.

Conform postărilor lui Infantino pe reţelele de socializare, acesta ar putea fi numit „Fondul FIFA pentru Pace” şi va fi deschis contribuţiilor terţilor şi supus unei supravegheri stricte.

Acesta fond va completa măsurile deja implementate în cadrul „Programului Forward”, o inţiativă a FIFA care distribuie fonduri şi ajutor asociaţiilor sale membre pentru a stimula infrastructura, competiţia şi guvernanţa fotbalului la nivel global.

„Sunt bucuros să anunţ că Consiliul FIFA a aprobat astăzi (miercuri, n. red.) crearea unui fond pentru redresarea după conflicte. Acest lucru este în conformitate cu obiectivul FIFA de a promova valorile unificatoare ale fotbalului”, a conducătorul forului fotbalistic mondial

Această decizie vine după anunţul făcut chiar de Infantino la Summitul pentru Pace de la Sharm El-Sheikh (Egipt), desfăşurat pe 13 octombrie, conform căruia FIFA intenţionează să creeze un mecanism de sprijin pentru regiunile care au suferit conflicte.

Pe 5 decembrie, în timpul ceremoniei tragerii la sorţi a grupelor Cupei Mondiale din 2026, Infantino i-a înmânat primul Premiu FIFA pentru Pace preşedintelui SUA, Donald Trump, pentru „acţiunea sa extraordinară” de a încerca să aducă pacea în locuri precum Gaza, Asia de Sud-Est, Africa şi Ucraina, aşa cum a explicat FIFA la momentul respectiv.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Noul format al Supercupei Italiei, „un cadou” pentru Inter şi AC Milan, a spus Cristian Chivu

Noul format al Supercupei Italiei este "un cadou" pentru Inter Milano şi AC Milan, a declarat joi antrenorul...

Max Verstappen va concura cu numărul 3 în sezonul 2026

Pilotul olandez Max Verstappen va concura cu numărul 3 imprimat pe monopostul său Red Bull în ediţia 2026...

Kylian Mbappe, la un singur gol de recordul lui Cristiano Ronaldo

Atacantul francez Kylian Mbappe, autorul unei duble în Cupa Spaniei la fotbal, miercuri seara, s-a apropiat la un...

România va găzdui în premieră Campionatele Europene de echipe mixte din 2027

Federaţia Română de Judo a anunţat, joi, pe site-ul său oficial, că România va organiza pentru prima oară...