Rusia ar putea reveni de anul viitor în competiţiile FIFA la nivel de echipe de juniori Under 15

Data:

Rusia ar putea reveni în fotbalul internaţional anul viitor, după ce FIFA a anunţat planuri pentru o nouă competiţie dedicată juniorilor sub 15 ani care va fi „deschisă tuturor federaţiilor”, scrie DPA.

Rusia a fost interzisă din competiţiile FIFA şi UEFA de la invazia militară în Ucraina în 2022, dar săptămâna trecută, Summitul Olimpic a recomandat ca tinerii sportivi din Rusia şi Belarus să fie lăsaţi să concureze la evenimente sportive internaţionale sub propriul drapel şi cu imnurile naţionale intonate.

Miercuri, Consiliul FIFA a anunţat planuri pentru un nou turneu internaţional la nivel de echipe Under 15, cu un eveniment pentru băieţi care va fi organizat anul viitor şi unul pentru fete în 2027.

Un comunicat de presă care confirmă deciziile Consiliului a precizat că turneele vor fi „deschise tuturor celor 211 asociaţii membre FIFA”.

În ciuda faptului că echipelor naţionale şi cluburilor sale li s-a interzis să participe în competiţii, Rusia a rămas membră FIFA şi UEFA.

Într-o postare pe Instagram, preşedintele FIFA, Gianni Infantino, şi-a exprimat „sprijinul” pentru sportivi, „în special pentru tinerii sportivi, care ar trebui să poată participa întotdeauna la competiţii sportive şi să nu fie excluşi din cauza situaţiei politice din ţara lor”.

El a adăugat: „Sportul oferă acces la speranţă şi o modalitate de a arăta că toţi sportivii pot respecta aceleaşi reguli şi unii pe alţii”.

UEFA a luat în considerare revenirea Rusiei în competiţiile Under 17 în 2023, dar în cele din urmă a renunţat la idee. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Câştigătoarea CM 2026 va primi 50 milioane dolari, iar vicecampioana 33 milioane (FIFA)

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) va distribui 727 de milioane de dolari (620 de milioane de euro) celor...

Thierry Henry va primi un premiu de excelenţă pentru întreaga carieră

Thierry Henry, legenda echipei Arsenal Londra, îşi consolidează şi mai mult locul în istoria fotbalistă a Angliei, urmând...

Mihai Covaliu (COSR): Va fi foarte dificil să obţinem o medalie la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, marţi, că din punctul său de vedere,...

Liderul mondial Carlos Alcaraz a anunţat despărţirea de antrenorul Juan Carlos Ferrero

Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz, numărul 1 mondial, a anunţat, miercuri, că se desparte de antrenorul Juan...