Cristian Chivu „îşi pune amprenta” asupra lui Inter Milano, scrie luni AFP, ce remarcă rezultatele bune obţinute de echipa italiană sub conducerea antrenorului român, atât în Serie A, cât şi în Liga Campionilor, unde va primi vizita unui Liverpool aflat în criză.
În colţul albastru (şi negru), Inter Milano este pe cale să redevină forţa din sezonul trecut; în colţul roşu, Liverpool este în pericol, între rezultate dezamăgitoare şi afacerea Salah: confruntarea lor de marţi din Liga Campionilor miroase a knock-out, comentează AFP.
Rareori există momente bune pentru a înfrunta în ultimele sezoane pe Inter, finalistă a Ligii Campionilor în 2023 şi 2025, însă data deplasării lui Liverpool pe San Siro nu putea fi mai prost aleasă.
Inter îşi recapătă forţa şi rezistenţa din sezoanele trecute. Nerazzurri tocmai au umilit-o pe ambiţioasa Como, antrenată de Cesc Fabregas, învingând-o sâmbătă cu 4-0, şi sunt pe locul 2 în campionatul Italiei, la un punct în spatele liderului Napoli.
După un început ezitant, Cristian Chivu, care a avut sarcina grea de a-i succeda lui Simone Inzaghi, plecat spre surprinderea tuturor în iunie pentru a antrena clubul saudit Al Hilal, îşi pune amprenta asupra echipei.
Inter-ul său marchează mult (32 de goluri în campionat, cu nouă mai multe decât Bologna, al doilea cel mai bun atac din Serie A) şi, la şase luni după înfrângerea din finală împotriva lui Paris SG (5-0), se simte din nou foarte bine în Liga Campionilor, cu patru victorii în cinci meciuri şi un loc 4 în clasamentul fazei ligii (12 puncte).
„Liverpool nu este doar Salah”, a avertizat Chivu înaintea meciului de marţi. „Este o echipă puternică, experimentată, care ştie să-şi ridice nivelul de joc când trebuie”, a adăugat tehnicianul.
La rândul său, jucătorul Marcus Thuram a spus: „Un campion ştie cum să reacţioneze atunci când apar îndoieli. Pare a fi momentul perfect pentru a o întâlni pe Liverpool, dar va fi un meci dificil împotriva unei echipe mari.” AGERPRES



