Box | Lăcrămioara Perijoc: „Îmi lipseşte titlul mondial, doar pentru asta merg acolo”

Data:

Lăcrămioara Perijoc, campioană europeană de box în 2019, doreşte să-şi completeze palmaresul cu un titlu mondial la Campionatele Mondiale de la Istanbul (9-20 mai), care i-ar aduce un premiu de 100.000 de dolari, potrivit Agerpres.

”Sunt bine din toate punctele de vedere, nu îmi lipseşte nimic, aştept să mă bat. Îmi lipseşte titlul mondial, doar pentru asta merg acolo. Mihaela Lăcătuş (campioană mondială şi europeană – n.r.) este exemplul meu din ultimii zece ani şi trebuie să-i depăşesc performanţele. Un antrenor este bun când reuşeşte să-şi facă sportivul să-i depăşească performanţele. Eu o consider pe antrenoarea mea cea mai bună şi dacă îi voi depăşi performanţele se va adeveri”, a declarat Perijoc, cat. 54 kg, cu prilejul unei conferinţe de presă de prezentare a lotului feminin de senioare.

Claudia Nechita, locul 5 la JO de la Tokyo (57 kg), este încă în fază de recuperare după fractura suferită la mâna dreaptă, în martie, la un turneu în Spania, dar nu are aşteptări prea mari: ”Am avut parte de toate condiţiile de pregătire. Am muncit, am făcut tot ce a depins de noi să fim în cea mai bună formă pentru acest Campionat Mondial. Mergem cu toată încrederea, suntem pregătite de bătălie şi o să dăm cu siguranţă tot ce avem mai bun acolo pe ring. Momentan, am un obiectiv personal, dar nu vreau să-l expun, pentru că am avut o accidentare la mâna dreaptă, nu sunt refăcută 100% şi nici nu voi fi. Cel mai important este că sunt bine psihic, m-am pregătit foarte bine, nu m-a ţinut pe loc această accidentare. Am putut să lucrez cu braţul stâng, pe care l-am întărit mult mai mult. Merg cu toată încrederea în Dumnezeu că va fi bine pentru mine. Eu de la zi la zi fac recuperare şi mâna mea evoluează de la zi la zi mai bine”.

De notat că pugilista de la CSA Steaua merge la competiţie pe semnătură proprie, în condiţiile în care Claudia Nechita nu este recuperată 100%.

Mondialele de la Istanbul sunt dotate în premieră cu premii extraordinar de mari, 2,4 milioane dolari în total, medalia de aur fiind răsplătită cu 100.000 dolari, argintul cu 50.000 dolari şi bronzul cu 25.000 dolari.

Lotul de senioare al României, pregătit de soţii Adrian şi Mihaela Lăcătuş, cuprinde cinci sportive: Steluţa Duţă (48 kg/CSA Steaua), Eugenia Anghel (50 kg/SCM Craiova), Lăcrămioara Perijoc (54 kg/CSA Steaua), Claudia Nechita (57 kg/CSA Steaua) şi Alexandra Petcu (81 kg/CSA Steaua).

La Mondialele de la Istanbul vor fi prezente 398 sportive din 84 naţiuni, care vor lupta la 12 categorii de greutate: 48 kg, 50 kg, 52 kg, 54 kg, 57 kg, 60 kg, 63 kg, 66 kg, 70 kg, 75 kg, 81 kg şi +81 kg.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...