Tricoul purtat de Maradona contra Angliei în 1986, vândut la licitaţie pentru mai bine de 9 milioane de dolari

Data:

Tricoul purtat de fostul mare fotbalist argentinian Diego Maradona la meciul cu Anglia de la Cupa Mondială 1986 a fost vândut la licitaţie pentru aproape 9,3 milioane de dolari, ceea ce a doborât toate recordurile pentru un tricou sport de colecţie, a anunţat casa de licitaţii Sotheby’s, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Recordul anterior a fost deţinut de un tricou purtat de fostul mare jucător american de baseball Babe Ruth la sfârşitul anilor 1920, care s-a vândut în 2019 pentru 5,6 milioane de dolari. Vânzarea tricoului lui Maradona se desfăşura online din 20 aprilie şi s-a încheiat miercuri dimineaţa.

De peste 35 de ani, tricoul lui Maradona se afla în proprietatea fostului internaţional englez Steve Hodge, care a făcut schimb de tricouri cu mijlocaşul argentinian la finalul meciului câştigat cu 2-1 de naţionala sud-americană, graţie golurilor marcate în repriza secundă de „El Pibe d’Oro”.

Maradona a înscris primul său gol în minutul 51 al partidei de pe stadionul Azteca din Ciudad de Mexico în urma unui henţ neobservat de arbitru, pe care el însuşi l-a descris drept „Mâna lui Dumnezeu”. A doua sa reuşită a venit în minutul 55, în urma unei acţiuni spectaculoase, în care decarul argentinian a driblat cinci fotbalişti englezi înainte de a trimite balonul în plasă. Acest gol a rămas în istorie drept „Golul secolului”.

Diego Maradona, unul dintre cei mai mari fotbalişti din toate timpurile, a încetat din viaţă în urma unui infarct, pe 25 noiembrie 2020, la doar câteva săptămâni după o operaţie pe creier, pentru îndepărtarea unui cheag de sânge.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Rodri este apt de joc pentru Manchester City, a anunţat Guardiola

Mijlocaşul spaniol Rodri, accidentat în această vară în timpul Cupei Mondiale a Cluburilor, şi-a revenit şi va fi...

Sinner şi Zverev au beneficiat de o tragere la sorţi favorabilă la US Open

Italianul Jannik Sinner, principalul favorit, şi germanul Alexander Zverev (3) se pot înfrunta în semifinalele turneului de tenis...

Kaiac-canoe: Cătălin Chirilă, calificat în finala probei de canoe simplu 1.000 m la Mondiale

Sportivul român Cătălin Chirilă s-a calificat, vineri, în finala probei de canoe simplu 1.000 de metri la Campionatele...

Slot crede că Liverpool va mai transfera un jucător, dar la preţul potrivit

Antrenorul principal al echipei engleze de fotbal Liverpool, Arne Slot, a reiterat că va transfera doar jucătorul potrivit,...