Tenis: Carlos Alcaraz încheie sezonul pe primul loc în clasamentul ATP; Felix Auger-Aliassime a urcat pe 5

Data:

Spaniolul Carlos Alcaraz va încheia sezonul pe primul loc în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti de tenis (ATP), chiar dacă a fost învins de italianul Jannik Sinner în finala Turneului Campionilor, duminică, la Torino.

Alcaraz are 550 de puncte în plus faţă de rivalul său, în ierarhia publicată luni, podiumul fiind completat de germanul Alexander Zverev, la peste 6.000 de puncte de primii doi.

Canadianul Felix Auger-Aliassime, învins de Alcaraz în semifinale la Torino, a urcat trei locuri în clasamentul mondial faţă de săptămâna trecută şi ocupă poziţia a cincea, aceasta fiind cea mai bună clasare din carieră.

Filip Cristian Jianu rămâne cel mai bine clasat român la simplu, pe 289, în progres faţă de săptămâna precedentă (293).

Britanicul Lloyd Glasspool va încheia anul pe primul loc la dublu.

Victor Cornea este în continuare cel mai bine clasat român la dublu, pe locul 119, chiar dacă a coborât o treaptă.

Clasamentul ATP la simplu
1 (1). Carlos Alcaraz (Spania) 12.050 puncte
2 (2). Jannik Sinner (Italia) 11.500
3 (3). Alexander Zverev (Germania) 5.160
4 (4). Novak Djokovic (Serbia) 4.830
5 (8). Felix Auger-Aliassime (Canada) 4.245
6 (6). Taylor Fritz (SUA) 4.135
7 (7). Alex de Minaur (Australia) 4.135
8 (9). Lorenzo Musetti (Italia) 4.040
9 (5). Ben Shelton (SUA) 3.970
10 (10). Jack Draper (Marea Britanie) 2.990
…………………………………………………………….
289 (293). Filip Cristian Jianu 184
326 (333). Gabi Adrian Boitan 159
403 (399). Cezar Creţu 118
523 (515). Nicholas David Ionel 80
531 (528). Dan Alexandru Tomescu 78
539 (537). Ştefan Paloşi 76
540 (553). Ştefan Adrian Andreescu 76
561 (557). Sebastian Gima 71
609 (604). Radu Mihai Papoe 59
661 (661). Radu David Ţurcanu 50

Clasamentul ATP la dublu
1 (1). Lloyd Glasspool (Marea Britanie) 8.610 puncte
2 (2). Julian Cash (Marea Britanie) 8.520
3 (4). Harri Heliovaara (Finlanda) 7.980
3 (4). Henry Patten (Marea Britanie) 7.980
5 (3). Horacio Zeballos (Argentina) 7.115
6 (6). Marcel Granollers (Spania) 7.025
7 (7). Marcelo Arevalo (El Salvador) 6.860
7 (7). Mate Pavic (Croaţia) 6.860
9 (9). Neal Skupski (Marea Britanie) 6.670
10 (10). Joe Salisbury (Marea Britanie) 6.580
………………………………………………………………
119 (118). Victor Cornea 719
139 (140). Alexandru Jecan 597
152 (150). Bogdan Pavel 540
447 (413). Alexandru Cristian Dumitru 132

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Pirelli a limitat la maximum 25 de tururi fiecare set de pneuri la Marele Premiu al Qatarului

Producătorul Pirelli a limitat fiecare set de anvelope la un maximum de 25 de tururi la Marele Premiu...

Mircea Lucescu – Eu sunt vinovat; nu se ştie dacă voi mai fi la baraj

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că el...

Harry Kane crede că Anglia a dovedit că are potenţial de favorită la CM 2026

Atacantul Harry Kane consideră că echipa de fotbal a Angliei a avut o campanie fulminantă de calificare la...

Tuchel îl avertizează pe Jude Bellingham că trebuie să-i respecte deciziile

Antrenorul echipei de fotbal a Angliei, Thomas Tuchel, l-a atenţionat pe Jude Bellingham că trebuie să-i accepte deciziile,...