F1: Sergio Perez, încrezător că poate urca pe podium şi cu Cadillac

Data:

Pilotul mexican Sergio Perez, cu 39 de clasări pe podium, inclusiv şase victorii în Formula 1, consideră că poate urca pe podium şi cu noua sa echipă Cadillac, chiar dacă este o debutantă şi va fi probabil cea mai lentă la startul sezonului viitor, scrie Reuters.

Mexicanul şi coechipierul său finlandez, Valtteri Bottas, sunt un cuplu de piloţi de foarte mare experienţă, cu un total de 527 de starturi şi 16 victorii în Marile Premii de Formula 1, dar la 36 de ani, ambii se vor întoarce după un an de pauză.

Perez, îndepărtat de Red Bull la sfârşitul anului 2023, are 39 de podiumuri în carieră şi nu vede niciun motiv pentru care nu poate ajunge la 40, înainte de a se retrage.

”Da, chiar cred asta. Cred că am fost pe podium cu toate echipele pentru care am pilotat, cu excepţia lui McLaren. Cred că vom începe din spate, vom avansa progresiv. Dar, în cele din urmă, în viitorul apropiat, acesta (podiumul) este o ţintă. Nu contează cine ajunge acolo, atâta timp cât este de la Cadillac”, a declarat fostul pilot al lui Sauber, McLaren şi Force India/Racing Point pentru Reuters, de la fabrica Cadillac din Silverstone, unde i se adapta un scaun pentru maşina echipei din 2026

Susţinută de General Motors, echipa americană este bine finanţată şi are personal, recrutând mai multe nume familiare de la alte echipe consacrate şi având deja peste 400 de persoane dintr-o schemă de circa 600 de angajaţi.

Monopostul Cadillac din 2026 va avea un motor Ferrari, dar încă nu a fost construit, testele fiind programate pentru sfârşitul lunii ianuarie la Barcelona.

În schimb, Perez se va urca în această lună la volanul uneia dintre maşinile Ferrari din 2023, la Imola, pentru prima dată de când a făcut parte din academia tinerilor piloţi a echipei italiene şi a concurat pentru Sauber în 2011.

”Practic, este doar un moment în care ne putem întâlni cu inginerii, mecanicii, să începem să lucrăm cu toţii împreună, ştiţi, să începem să vorbim aceeaşi limbă”, a explicat mexicanul.

Perez a spus că deja se bucură de atmosferă şi este entuziasmat să facă parte din prima echipă complet nouă de pe grila F1 de la Haas, acum un deceniu: ”În mod normal, echipele noi care au venit în trecut au avut întotdeauna dificultăţi financiare. Şi aceasta este o echipă care vine cu adevărat şi vine să facă lucrurile în cel mai bun mod şi să câştige. Cadillac este aici pentru lucruri mari şi nu contează cu adevărat pentru mine de unde începem, ci cât de repede suntem capabili să ne dezvoltăm şi cât de repede suntem capabili să avansăm, cum lucrează echipa weekend după weekend.”

Pilotul mexican a spus când a fost anunţat ca pilot al lui Cadillac în august că nu are nimic de demonstrat şi vrea doar să se bucure din nou de curse. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cupa Mondială 2026 va fi ‘cu siguranţă’ ultima din carieră pentru Cristiano Ronaldo

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a afirmat că următoarea Cupă Mondială de fotbal, programată anul viitor în SUA, Mexic...

Denis Drăguş – Am pierdut nemeritat cu Bosnia la Bucureşti, avem de luat o revanşă

Atacantul român Denis Drăguş a afirmat, într-un interviu difuzat pe canalul de YouTube al FRF, că naţionala României...

Arsenal a solicitat devansarea cu o zi a meciului său cu Everton, din 21 decembrie

Echipa engleză de fotbal Arsenal Londra, liderul la zi din Premier League, a cerut devansarea cu o zi...

IBM şi Maria Şarapova au lansat un concurs pentru startup-uri care combină Inteligenţa Artificială şi sportul

Gigantul american al tehnologiei IBM şi fosta jucătoare rusă de tenis Maria Şarapova au lansat luni, la Web...