Victorii pentru Inter Milano şi AC Milan în Serie

Data:

Inter Milano, echipa antrenorului român Cristian Chivu, a învins in extremis în deplasare, cu scorul de 2-1, formaţia Hellas Verona, duminică, într-un meci din etapa a 10-a a campionatului de fotbal al Italiei.

Milanezii au deschis scorul printr-un voleu spectaculos al mijlocaşului Piotr Zielinski, aflat la prima sa reuşită din acest sezon, însă Verona a restabilit egalitatea prin brazilianul Giovane (40), cu un şut din interiorul careului.

Vicecampioana Europei a dat lovitura în timpul adiţional, disputată pe ploaie, reuşind să obţină victoria în urma unui autogol al fundaşului Martin Frese (90+3).

Graţie acestui succes, al şaselea în ultimele şapte etape din Serie A, Inter Milano a urcat pe locul secund în clasament, cu 21 de puncte, la o lungime de liderul SSC Napoli, care remizat sâmbătă pe teren propriu cu Como (0-0). Echipa lui Chivu le devansează la golaveraj pe AC Milan şi AS Roma, care s-au înfruntat la rândul lor duminică, pe San Siro, „rossoneri” reuşind să se impună cu 1-0, printr-un gol marcat în prima repriză de Strahinja Pavolvic (39).

AS Roma şi-a dominat adversarul în prima jumătate de oră de joc, în care a avut trei ocazii clare de gol, prin Bryan Cristante (2), Wesley (13) şi Paulo Dybala (16). Oaspeţii au obţinut şi un penalty, în urma unui henţ în careu comis de Youssouf Fofana, însă portarul Mike Maignan a respins şutul de la 11 metri al lui Dybala cu un plonjon spectaculos (81).

Rezultate:
Sâmbătă
Udinese – Atalanta Bergamo 1-0
A marcat: Zaniolo (40).
Portarul Răzvan Sava a fost rezervă la Udinese.

SSC Napoli – Como 0-0

Cremonese – Juventus Torino 1-2
Au marcat: Vardy (83), respectiv Kostic (2), Cambiaso (68).

Duminică
Hellas Verona – Inter Milano 1-2
Au marcat: Giovane (40), respectiv Zielinski (16), Frese (90+4 – autogol).

Torino FC – Pisa 2-2
Au marcat: Giovanni Simeone (42), Che Adams (45+3), respectiv Moreo (13, 29 – penalty).
Mijlocaşul Marius Marin a evoluat din minutul 83 pentru Pisa, în timp ce portarul Mihai Popa a fost rezervă la Torino FC până la final.

Fiorentina – Lecce 0-1
A marcat: Medon Berisha (23).

Parma – Bologna 1-3
Au marcat: Bernabe (1), respectiv Santiago Castro (17, 68), Juan Miranda (90+2).

AC Milan – AS Roma 1-0
A marcat: Strahinja Pavlovic (39).

Luni se dispută meciurile Sassuolo – Genoa şi Lazio Roma – Cagliari.

Clasament:
1. SSC Napoli 22 puncte
2. Inter Milano 21 p (golaveraj +12)
3. AC Milan 21 p (+8)
4. AS Roma 21 p (+5)
5. Bologna 18 p (+8)
6. Juventus Torino 18 p (+4)
7. Como 17

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Guardiola îl compară pe Haaland cu Messi şi Ronaldo

Antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, l-a plasat luni pe Erling Haaland la egalitate cu Leo Messi şi...

FC Barcelona se gândeşte să-l aducă pe Harry Kane în vară (presă)

Clubul de fotbal FC Barcelona l-a adăugat pe Harry Kane, atacantul englez al lui Bayern Munchen, pe lista...

Liverpool nu va putea conta pe atacantul Alexander Isak în meciul cu Real Madrid

Mijlocaşul lui Liverpool, Curtis Jones, s-a "reîntors la antrenamente", dar atacantul Alexander Isak a rămas indisponibil pentru antrenamentul...

NHL – A cincea victorie consecutivă pentru Tampa Bay Lightning

Echipa Tampa Bay Lightning a învins în deplasare, cu scorul de 4-2, formaţia Utah Mammoth, într-un meci disputat...