O maşină ornată cu flori în culorile echipei de fotbal Napoli, albastru deschis, a circulat joi pe străzile din oraşul italian transportând o statuie de bronz a lui Diego Maradona, în ziua în care legenda argentiniană ar fi împlinit 65 de ani, scrie Reuters.
Argentinianul, care şi-a înscris numele în istoria lui Napoli conducând echipa spre titlu în Serie A în 1987 şi 1990, este considerat unul dintre cei mai mari fotbalişti din toate timpurile.
Statuia lui Maradona, care a murit în urma unui atac de cord în 2020 şi care ar fi împlinit 65 de ani, joi, a fost scoasă din Muzeul Maradona pentru un tur de o zi al oraşului şi pentru a reaminti locuitorilor ziua de naştere a fostului jucător.
”Diego nu este mort. Trupul său a murit, dar sufletul său trăieşte în noi, napolitanii, în toţi oamenii care îl iubesc. Sărbătoresc ziua de naştere a lui Diego de ani de zile. Diego este mereu prezent. Şi lucrul frumos este că Diego aparţine poporului”, a declarat proprietarul Muzeului Maradona, Massimo Vignati.
Fanii lui Napoli şi-au amintit de influenţa lui Maradona asupra vieţii italienilor.
”(Diego este) unitate. El a unit oamenii, chiar şi pe cei din nord care erau împotriva noastră. Datorită lui Diego, şi oamenii care nu sunt din Napoli s-au apropiat”, a spus un locuitor din Napoli. AGERPRES

 
                                    