Olivier Giroud a vorbit despre experienţa sa nereuşită în MLS

Data:

Atacantul francez Olivier Giroud a vorbit, într-un interviu pentru L’Equipe, despre experienţa sa nereuşită în Major League Soccer (MLS), campionatul nord-american de fotbal, şi despre revenirea în Ligue 1 în această vară, în tricoul lui Lille.

Olivier Giroud s-a referit la experienţa sa ratată în Los Angeles FC. „Nu am fost pe deplin fericit pe teren, echipa practica un joc de tranziţie şi nu m-am putut exprima aşa cum mi-am dorit. Nu am regrete, pentru că este o experienţă pe care mi-am dorit să o trăiesc. Am marcat în finalele noastre, am câştigat un trofeu, Cupa Statelor Unite, am jucat într-o Cupă Mondială a Cluburilor neaşteptată, cu o reîntâlnire cu Chelsea (clubul său din 2018 până în 2021 – n. r.)… au existat totuşi şi câteva momente bune. A fost minunat şi din punct de vedere al experienţei şi al calităţii vieţii, arătându-le Vestul American, California, copiilor, soţiei mele. Dacă ar trebui să o fac din nou, aş face-o. Dar sunt fericit să fiu înapoi acasă”, a spus atacantul în vârstă de 39 de ani.

Campionul mondial din 2018 a comentat venirea sa la Lille: „Sunt un tip care îşi doreşte provocări. Îmi place să-mi adresez provocări şi nici nu aveam cincizeci de opţiuni. Când m-a sunat preşedintele Olivier Letang, proiectul bifa multe căsuţe, cum ar fi să lucrez cu Bruno (Genesio, antrenorul lui Lille – n. r.). Acum doi sau trei ani, dacă m-aţi fi întrebat despre întoarcerea în Franţa, poate nu m-aş fi gândit la asta. Lille, pentru mine, care ţin mult Londra şi vreau să locuiesc acolo după carieră, a fost perfect. Petrecusem un an departe de familie din cauza decalajului orar etc. Voiam să mă întorc, să-mi văd prietenii şi apoi să joc din nou în Ligue 1. Să închid cercul este minunat.” AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...