FIFA va ajuta la refacerea infrastructurii fotbalistice din Gaza

Data:

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a promis sprijinul forului mondial pentru reconstrucţia infrastructurii fotbalistice din Gaza, ca parte a eforturilor mai ample de reconstrucţie postbelică, în urma summitului de pace de luni din Egipt, transmite Reuters.

Infantino s-a numărat printre cei peste 20 de lideri mondiali care au participat la reuniunea din staţiunea Sharm El-Sheikh de la Marea Roşie, unde a avut loc ceremonia de semnare a încetării focului dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza.

”Este ceva cu adevărat important pentru FIFA să fie aici pentru a sprijini, a ajuta, a asista, pentru a se asigura că acest proces de pace se concretizează”, a declarat Infantino după semnarea unui document care prezintă planurile pentru stabilitatea regională şi reconstrucţie.

Preşedintele FIFA a declarat că organizaţia sa va ajuta la refacerea fotbalului în Gaza şi în teritoriile palestiniene extinse, inclusiv prin reconstrucţia facilităţilor distruse în timpul operaţiunii militare a Israelului, în care şi-au pierdut viaţa peste 67.000 de oameni, şi prin lansarea unui fond pentru sprijinirea terenurilor noi şi a programelor pentru tineret.

”Rolul fotbalului trebuie să fie acela de a sprijini, de a uni, de a oferi speranţă. Vom ajuta la reconstrucţia tuturor facilităţilor de fotbal din Gaza, vom readuce fotbalul laolaltă cu Federaţia Palestiniană de Fotbal şi vom crea oportunităţi pentru copii prin intermediul jocului”, a spus Infantino.

El a adăugat că FIFA va contribui cu mini-terenuri şi ”Arene FIFA” şi va invita alţi parteneri să se alăture efortului, spunând că ”fotbalul aduce speranţă copiilor şi acest lucru este foarte, foarte important”. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...