Naţionala de fotbal a României a învins selecţionata Moldovei cu scorul de 2-1 (2-1), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, într-un meci amical.
Echipa antrenată de Mircea Lucescu s-a impus prin golurile marcate de Louis Munteanu (12) şi Ianis Hagi (44), golul oaspeţilor fiind în fapt un autogol al lui Ionuţ Radu (38).
Într-un meci pe care selecţionerul nu l-a dorit, România a avut prima ocazie prin Louis Munteanu (4), dar şutul său la colţul scurt a fost prins de portarul Avram.
România a deschis scorul în urma unei faze fixe: Hagi a executat scurt un corner, Moruţan a centrat, iar Munteanu a reluat de la colţul scurt şi l-a surprins pe Avram (12).
Hagi putea realiza dubla (26), dar a şutat în bară din unghi, după ce a profitat de o neînţelegere între Avram şi Reabciuk.
Debutantul Eissat s-a remarcat în două rânduri, respingând şuturile lui Reabciuk (37) şi Baboglo (37).
Moldova a reuşit egalarea în min. 38, când portarul Ionuţ Radu a scăpat mingea în poartă la o fază pe care a tratat-o cu oarecare superficialitate, însă şi la care a fost faultat de Dumbravanu, fundaşul echipei FC Voluntari.
România a intrat la pauză în avantaj, după ce Ianis Hagi a marcat simplu (44), după o pasă remarcabilă a lui Moruţan.
Echipa lui Lucescu a dominat clar şi repriza secundă, dar nu a mai reuşit să îşi creeze prea multe ocazii.
În min. 61, Miculescu a reluat la colţul scurt, dar mingea a fost respinsă de portar.
Man şi Miculescu au fost blocaţi de Avram în marginea careului mic (78).
Lucescu a oferit şansa debutului unui număr de patru jucători, Eissat, Ciubotaru, Baiaram şi Cîrjan, menajând totodată jucătorii din prima garnitură.
Moldova, la care au evoluat cinci jucători care se află la echipe din România (iar alţi patru au jucat în trecut), a arătat o altă faţă decât cea din meciul cu Norvegia, pierdut cu un catastrofal 1-11. Partida de la Bucureşti a consemnat, de fapt, debutul noului selecţioner Lilian Popescu.
România va juca duminică (ora 21:45), împotriva Austriei, la Bucureşti, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026.
România – Moldova 2-1 (2-1)
Au marcat: Louis Munteanu (12), Ianis Hagi (44), respectiv Ionuţ Radu (38, autogol).
Bucureşti, Arena Naţională: 11.232 spectatori
meci amical
Au evoluat echipele:
România: 1. Ionuţ Radu – 4. Cristian Manea, 3. Mihai Popescu, 24. Lisav Eissat, 15. Raul Opruţ (2. Kevin Ciubotaru, 46) – 23. Vlad Dragomir (19. Florin Tănase, 89), 14. Vladimir Screciu, 10. Ianis Hagi (căpitan; 22. Cătălin Cîrjan, 70) – 21. Olimpiu Moruţan (20. Dennis Man, 58), 17. Louis Munteanu (11. David Miculescu, 58), 26. Ştefan Baiaram (7. Alexandru Dobre, 58). Selecţioner: Mircea Lucescu.
Rezerve neutilizate: 12. Ştefan Târnovanu, 16. Răzvan Sava – 5. Viorel Ghiţă, 6. Marius Marin, 8. Alexandru Chipciu, 9. Daniel Bîrligea, 13. Valentin Mihăilă, 18. Răzvan Marin, 25. Bogdan Racoviţan.
Moldova: 12. Cristian Avram – 16. Danila Forov, 4. Vladislav Baboglo, 14. Artur Crăciun, 19. Daniel Dumbravanu (6. Mihail Gherasimencov, 46), 2. Oleg Reabciuk – 22. Vadim Raţă (căpitan; 20. Sergiu Plătică, 78) – 15. Ion Borş (18. Victor Bogaciuc, 63), 21. Sergiu Perciun (10. Ştefan Bodişteanu, 55), 17. Virgiliu Postolachi (8. Nichita Moţpan, 46) – 7. Vitalie Damaşcan (9. Alexandru Boiciuc, 46). Selecţioner: Lilian Popescu.
Rezerve neutilizate: 1. Dumitru Celeadnic, 23. Andrei Cojuhar – 3. Mihail Ştefan, 5. Iurie Iovu, 13. Mihail Lupan, 24. Ilie Botnari.
Arbitru: Ishmael Barbara; arbitri asistenţi: Duncan Sultana, Luke Portelli (toţi din Malta); al patrulea oficial: Andrei Chivulete (România)
Cartonaş galben: Crăciun (90+3).
AGERPRES