Jaqueline Cristian, calificată în turul al doilea la Wuhan (WTA)

Data:

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a învins-o pe americanca McCartney Kessler, cu 6-7 (6/8), 6-0, 6-3, marţi, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 3.654.963 de dolari.

Cristian (27 ani, 48 WTA) s-a impus după două ore şi 33 de minute.

În primul set, Kessler (26 ani, 33 WTA) a condus cu 3-0, dar apoi românca a câştigat cinci ghemuri la rând. Cristian a ratat două mingi de set la 6-5, iar apoi s-a ajuns în tiebreak, unde americanca s-a impus cu 8-6. Cristian a câştigat setul secund la zero, iar în decisiv a reuşit un prim break la 3-3, încheind ostilităţile pe serviciul adversarei.

Cele două jucătoare s-au mai întâlnit o dată, anul trecut, în primul tur al calificărilor la Madrid, iar atunci Cristian a învins cu 7-6 (7/4), 6-4.

Jaqueline Cristian şi-a asigurat un cec de 23.450 de dolari şi 65 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe kazaha Elena Rîbakina, a opta favorită.

Rîbakina (26 ani, 9 WTA) are 2-1 în meciurile directe, după ce a câştigat cu 6-1, 6-0, în 2019, în optimi la Bucureşti, şi anul aceasta, în august, în turul al treilea la Montreal, cu 6-0, 7-6 (7/5). Cristian s-a impus în februarie 2022, în primul tur la Doha, cu 6-4, 6-3.

Tot marţi, Sorana Cîrstea o va întâlni pe letona Jelena Ostapenko, în primul tur.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Schweinsteiger crede că Wirtz are nevoie de mai mult timp de adaptare la Liverpool

Fostul campionul mondial Bastian Schweinsteiger a opinat că fotbalistul german Florian Wirtz are nevoie de mai mult timp...

Olimpice: Italia va solicita un armistiţiu mondial pe durata JO 2026 de la Milano-Cortina

Antonio Tajani, vicepremierul şi ministrul de externe al Italiei, a declarat marţi că ţara sa va solicita un...

Emma Răducanu a abandonat în primul tur la Wuhan (WTA)

Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu a fost nevoită să abandoneze din motive medicale, marţi, la scorul de...

LeBron James anunţă o ‘decizie’ pentru marţi cu privire la viitorul carierei sale

Superstarul LeBron James, care este aşteptat să înceapă la finele acestei luni al 23-lea său sezon în liga...