Răzvan Lucescu, dezamăgit după eşecul suferit de PAOK Salonic în meciul cu Celta Vigo

Data:

Răzvan Lucescu, antrenorul echipei de fotbal PAOK Salonic, s-a arătat dezamăgit după eşecul suferit de elevii săi pe terenul formaţiei Celta Vigo, scor 1-3, joi seara în Europa League, regretând faptul că o „pierdere a mingii”, le-a permis gazdelor să egaleze, după ce grecii au condus pe stadionul Balaidos, informează EFE.

„Prima noastră repriză a fost aproape perfectă, respectând planul de joc. Din păcate, în ultimul minut al primei reprize am pierdut mingea şi nu am putut să-i oprim. Atunci a venit egalarea, ceea ce ne-a afectat”, a spus Lucescu la conferinţa de presă pe care a susţinut-o după meci.

„Repriza a doua a fost complicată şi dezamăgitoare. Am înfruntat un adversar foarte bun, un reprezentant al unei ligi puternice, cum este cea spaniolă. Celta este o echipă puternică pe stadionul ei şi a arătat asta astăzi (joi, n. red.)”, a adăugat antrenorul român.

PAOK a deschis scorul prin Georgios Giakoumakis (37), dar galicienii au punctat de trei ori, prin Iago Aspas (45+2), Borja Iglesias (53) şi Williot Swedberg (73). Portarul român Ionuţ Radu a fost integralist la Celta Vigo.

Echipa lui Răzvan Lucescu va juca în runda următoare din Europa League tot în deplasare, împotriva francezilor de la Lille OSC, pe 23 octombrie, în timp ce Celta Vigo va primi vizita unei alte echipe din Hexagon, OGC Nice, în aceeaşi zi.

Până atunci însă, PAOK Salonic va avea o altă misiune dificilă, urmând să înfrunte pe teren propriu formaţia Olympiakos Pireu, duminică, în campionatul Greciei.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...