PSG traversează ‘o perioadă cam dificilă’ din cauza accidentărilor, afirmă Luis Enrique

Data:

Luis Enrique, antrenorul campioanei en titre a Franţei la fotbal, Paris Saint-Germain, a afirmat că echipa sa trece printr-o „perioadă cam dificilă” din cauza numeroaselor accidentări suferite în cursul meciului cu RC Lens (scor 2-0), disputat duminică seara, informează AFP.

„Trebuie să facem teste medicale, nu am încă nicio informaţie despre accidentări”, a declarat tehnicianul spaniol după joc, în contextul în care PSG va înfrunta miercuri formaţia italiană Atalanta Bergamo în primul său meci din noua ediţie a Ligii Campionilor.

„Din păcate, ‘Kvara’ (Hvicea Kvaraţhelia) a fost victima unui tackling în prima repriză şi nu a mai putut continua. Pentru (Lee) Kang-in, nu pare prea grav, dar pentru (Lucas) Beraldo, pare mai grav. L-am văzut pe teren, avea dureri destul de mari. Sperăm că nu este prea grav, pentru că sezonul abia a început şi va fi lung”, a explicat la rândul său fundaşul Lucas Hernandez pentru postul de televiziune BeIn Sports.

„Li se întâmplă tuturor, este o perioadă puţin dificilă pentru noi, deoarece există jucători accidentaţi, trebuie să aşteptăm rezultatele acestor trei jucători accidentaţi”, a continuat Luis Enrique, afirmând că jucătorii săi au „capacitatea de a se adapta şi de a răspunde ca o echipă”.

„Sunt încrezător în acest sens, sper că putem depăşi asta”, a insistat el. „Asta este, trebuie să ne adaptăm”, a adăugat antrenorul lui PSG.

Pentru a umple golul din atac, tânărul Ibrahim Mbaye, în vârstă de 17 ani, care l-a înlocuit pe Kvaraţhelia, ar putea fi utilizat în meciul de miercuri. „Am opţiuni diferite. Nu e momentul să decidem cine va juca, am încredere în toţi jucătorii care pot evolua pe mai multe posturi”, a explicat Luis Enrique.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...