FIFA a autorizat revenirea lui Aymeric Laporte la Athletic Bilbao

Data:

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a autorizat, joi, transferul fundaşului franco-spaniol Aymeric Laporte de la Al-Nassr (Arabia Saudită) la Athletic Bilbao, clubul său formator, a anunţat clubul basc, citat de AFP.

Gruparea iberică a oficializat transferul în cursul serii, cu un contract până în 2028.

”Athletic Club doreşte să informeze că FIFA a autorizat Federaţia regală spaniolă de fotbal (RFEF) să obţină certificatul de transfer internaţional (CTI) de la Federaţia saudită de fotbal”, a precizat clubul basc într-un comunicat.

Transferul, realizat în finalul perioadei de mercato, pe 1 septembrie, fusese blocat iniţial de FIFA, care nu a primit la timp documentele necesare.

Fundaşul central de 31 de ani, campion european în 2024 cu naţionala Spaniei, va încerca să îşi relanseze cariera în Ţara Bascilor, după ce şi-a pierdut locul în ”La Roja” în faţa tânărului Dean Huijsen, transferat în această vară de Real Madrid.

Athletic a salutat revenirea jucătorului în ”oraşul său natal, în care s-a format ca jucător de la 15 ani şi în care a disputat 222 de meciuri”, între 2012 şi 2018.

Laporte este al treilea transfer perfectat de clubul din Bilbao în această vară, după mijlocaşul ofensiv Robert Navarro şi fundaşul dreapta Jesus Areso, echipa antrenată de Ernesto Valverde urmând să participe în acest sezon la Liga Campionilor, în care va juca, între altele, cu deţinătoarea trofeului, Paris Saint-Germain.

Athletic a câştigat primele trei meciuri ale sezonului în La Liga şi este la egalitate de puncte cu Real Madrid, în fruntea clasamentului.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

UEFA deschide consultări în privinţa disputării meciurilor din campionatele naţionale în străinătate

UEFA se va consulta cu actorii din fotbalul european în privinţa cererii făcute de liga spaniolă şi liga...

Portarul mexican Guillermo Ochoa (40 ani) a semnat pentru AEL Limassol

Portarul mexican Guillermo Ochoa a semnat pentru clubul cipriot de fotbal AEL Limassol pentru sezonul 2025-2026, sub rezerva...

Peste 1,5 milioane de fani s-au înscris pentru cumpărarea de bilete la CM 2026 în primele 24 ore

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a anunţat, joi, că peste 1,5 milioane de fani s-au înregistrat în primele...

Meciul Real Madrid – Olympique Marseille, considerat de ‘risc ridicat’

Meciul dintre Real Madrid şi Olympique Marseille, care va avea loc marţi, în prima etapă a Ligii Campionilor...