AC Milan, Inter Milano, Napoli şi Juventus, calificate în Liga Campionilor

Data:

Echipele AC Milan, Inter Milano, SSC Napoli şi Juventus Torino şi-au asigurat calificarea în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor la fotbal, după victoriile obţinute în etapa a 35-a din Serie A, însă suspansul continuă în cursa pentru „Scudetto”, potrivit Agerpres.

AS Roma era singura care mai putea provoca o surpriză în cursa pentru Champions League, însă elevii antrenorului Jose Mourinho au obţinut doar o remiză albă în meciul cu Bologna (0-0), de pe Stadio Olimpico, iar acum se află la zece puncte distanţă de primele patru clasate.

Napoli a fost cea care a deschis balul în runda a 35-a, spulberând-o cu 6-1 pe Sassuolo, echipa fundaşului român Vlad Chiricheş, sâmbătă pe stadionul Diego Armando Maradona.

Juventus şi cele două cluburi milaneze s-au impus la rândul lor duminică, însă victoriile lor au fost mai puţin categorice decât ale napolitanilor. Juve şi AC Milan au câştigat partidele de pe teren propriu cu Venezia (2-1), respectiv Fiorentina (1-0), în timp ce Inter a dispus cu 2-1 în deplasare de Udinese.

Cu trei etape înainte de finalul sezonului, AC Milan este lider al clasamentului, cu un avans de două puncte faţă de Inter Milano, ocupanta locului secund. Napoli se află pe poziţia a treia, la şapte lungimi de lider.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Decesul lui Maradona ‘putea fi evitat’, a acuzat una din fiicele sale la proces

Decesul lui Diego Maradona "ar fi putut fi evitat" dacă echipa medicală din jurul său şi-ar fi făcut...

Construcţia circuitului de Formula 1 de la Madrid va demara în perioada următoare

Compania Ifema Madrid şi consorţiul format din compania spaniolă de construcţii Acciona şi compania franceză Eiffage Construccion au...

AC Milan anunţă că nu sunt complicaţii pentru Maignan, după ce portarul a suferit un traumatism cranian

Portarul echipei AC Milan şi al echipei de fotbal a Franţei, Mike Maignan, victima unui traumatism cranian după...

‘Lucrurile nu au funcţionat bine pentru noi’, a recunoscut antrenorul Hansi Flick (FC Barcelona)

Antrenorul echipei FC Barcelona, Hansi Flick, a declarat că lucrurile nu au funcţionat bine pentru catalani în meciul...