Inter Milano, învinsă acasă de Udinese, în Serie

Data:

Inter Milano, echipă antrenată de românul Cristian Chivu, a fost învinsă de Udinese cu scorul de 2-1, duminică seara, pe teren propriu, în etapa a doua a campionatului de fotbal al Italiei.

Nerazzurri au început bine meciul şi au marcat prin Denzel Dumfries (17). Fundaşul olandez a provocat apoi un penalty transformat de englezul Keinan Davis (29), iar francezul Arthur Atta a semnat golul victoriei friulanilor pe San Siro (40).

În ciuda dominării vicecampioanei Italiei şi a Europei, Inter nu a reuşit să revină, după un debut excelent de sezon în Serie A, 5-0 cu Torino.

”Am început bine, dar echipa a gestionat rău avantajul”, a constatat Chivu, care i-a succedat în iunie lui Simone Inzaghi, plecat în Arabia Saudită.

Portarul Răzvan Sava a fost integralist la Udinese.

Juventus s-a impus cu 1-0 pe terenul echipei Genoa, prin golul lui Dusan Vlahovic (73).

Căpitanul naţionalei României, Nicolae Stanciu, a evoluat 63 de minute la gazde.

Rezultatele înregistrate în etapa a doua din Serie A:
Vineri
Cremonese – Sassuolo 3-2
Au marcat: Terracciano (37), Franco Vazquez (39), De Luca (90+3 – penalty), respectiv Pinamonti (63), Berardi (73 – penalty).

Lecce – AC Milan 0-2
Au marcat: Loftus-Cheek (66), Pulisic (86).

Sâmbătă
Bologna – Como 1-0
A marcat: Orsolini (59).

Parma – Atalanta 1-1
Au marcat: Cutrone (85), respectiv Mario Pasalic (79).

Napoli – Cagliari 1-0
A marcat: Zambo Anguissa (90+5).

Pisa – AS Roma 0-1
A marcat: Soulé (55).
Marius Marin a jucat 83 de minute la Pisa, primind un cartonaş galben în min. 32.

Duminică
Genoa – Juventus 0-1
A marcat: Vlahovic (73).
Nicolae Stanciu a jucat 63 de minute pentru Genoa.

Torino – Fiorentina 0-0

Inter Milano – Udinese 1-2
Au marcat: Dumfries (17), respectiv Keinan Davis (29 – penalty), Atta (40).
Portarul Răzvan Sava a jucat tot meciul la Udinese.

Lazio Roma – Hellas Verona 4-0
Au marcat: Guendouzi (3), Zaccagni (10), Castellanos (41), Boualye Dia (82).
Ioan Vermeşan a fost rezervă la Verona.

Clasament
1. Juventus 6 puncte
1. Napoli 6
3. Cremonese 6
4. AS Roma 6
5. Udinese 4
6. Inter Milano 3
7. Lazio Roma 3
8. AC Milan 3

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Jamie Vardy, jefuit în timpul meciului Cremonese – AS Roma din Serie A

Casa fotbalistului englez Jamie Vardy de pe malul lacului Garda a fost jefuită, în timp ce se afla...

Burleanu (FRF) – Experienţa maghiară reprezintă un model privind finanţarea publică în dezvoltarea sportului

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, în cadrul întâlnirii diplomatice pe care a avut-o...

Inter Milano se gândeşte la aducerea lui Mike Maignan, portarul lui AC Milan (presă)

Inter Milano, echipa antrenată de Cristian Chivu, se gândeşte la aducerea portarului francez Mike Maignan, sub contract până...

Florian Wirtz (Liverpool), accidentat, ratează meciul cu PSV Eindhoven, din Liga Campionilor

Jucătorul lui Liverpool, Florian Wirtz, accidentat, va rata deplasarea din Liga Campionilor împotriva lui PSV Eindhoven, după ce...