CFR Cluj – Farul Constanţa 1-0, în play-off. Ardelenii sunt tot mai aproape de titlu

Data:

CFR Cluj a învins-o pe Farul Constanţa cu scorul de 1-0 (0-0), pe teren propriu, într-un meci din etapa a şaptea a Ligii I de fotbal, potrivit Agerpres.

Campioana a obţinut victoria graţie golului înscris de internaţionalul de tineret Daniel Birligea (66), cu capul, din centrarea lui Billel Omrani. Acesta a fost primul gol în Liga I pentru Birligea, care fusese introdus pe teren în min. 61.

Cele două echipe şi-au creat ocazii mari de gol în prima repriză, Farul ratând prin Robert Moldoveanu (23), care nu a reuşit să-l învingă pe portarul croat Karlo Letica din poziţie centrală, şi prin Constantin Grameni (28), a cărui reluare a fost respinsă incredibil de pe linia porţii de Letica.

CFR Cluj a avut şanse mari de gol prin Daniel Graovac, care a trimis un şut-centrare respins de portarul Marian Aioani (33), şi prin Ciprian Deac, al cărui şut a fost parat de Aioani (37).

Farul a suferit a treia înfrângere consecutivă fără gol marcat.

În sezonul regulat, CFR s-a impus în meciurile directe cu 1-0 acasă şi 2-0 în deplasare, iar în play-off a remizat la Ovidiu, 0-0.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Organizatorii Jocurilor Olimpice din 2026 au confirmat traseul oficial al torţei olimpice

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 au dezvăluit, luni, traseul complet al torţei olimpice, care va trece...

Nagelsmann lasă deschisă poarta lotului Germaniei pentru CM 2026

Selecţionata de fotbal a Germaniei şi-a asigurat biletul la Cupa Mondială din 2026 şi aşteaptă acum tragerea la...

Carlos Alcaraz, indisponibil pentru Cupa Davis

Liderul mondial Carlos Alcaraz, accidentat la piciorul drept, a declarat forfait, marţi, pentru faza finală a competiţiei masculine...

Laporta, încrezător că meciul Barca – Eintracht din Liga Campionilor se va juca pe Camp Nou

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a explicat marţi că gruparea sa lucrează la izolarea zonei de pe...