Carlos Alcaraz a trecut cu bine de primul obstacol la US Open, Reilly Opelka

Data:

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 2 ATP, l-a învins pe gigantul american Reilly Opelka (2,11 m) cu 6-4, 7-5, 6-4, luni, la New York, în prima rundă a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului.

Ibericul, aflat în căutarea unui al şaselea titlu de Mare Şlem i-a făcut faţă numărului 67 mondial, care a avut 14 aşi în acest meci, dar şi 9 duble greşeli. Alcaraz a fost dominat de Opelka la capitolul winners (33-23), dar a făcut mult mai puţine erori neforţate decât americanul (17-32).

Alcaraz, campion în 2022 la Flushing Meadows, a făcut diferenţa cu un break în fiecare set, iar în turul secund îl va înfrunta pe italianul Mattia Bellucci (65 ATP).

Italianul Flavio Cobolli, campionul de anul acesta de la Bucureşti, a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de conaţionalul Francesco Passaro, 7-5, 4-6, 6-4, 3-6, 6-3. În schimb, argentinianul Sebastian Baez, finalist la Bucureşti, a fost întrecut de sud-africanul Lloyd Harris, cu 6-3, 7-5, 6-4.

Rezultatele înregistrate luni în primul tur al probei masculine de simplu la US Open:
Jenson Brooksby (SUA) – Aleksandar Vukic (Australia) 6-3, 6-7 (4/7), 6-4, 3-6, 6-4
Flavio Cobolli (Italia/N.24) – Francesco Passaro (Italia) 7-5, 4-6, 6-4, 3-6, 6-3
Gabriel Diallo (Canada/N.31) – Damir Dzumhur (Bosnia-Herţegovina) 7-6 (7/4), 4-6, 7-5, 7-5
Jaume Munar (Spania) – Jaime Faria (Portugalia) 6-0, 6-3, 5-7, 6-2
Zizou Bergs (Belgia) – Chun-Hsin Tseng (Taiwan) 6-3, 6-4, 6-3
Jack Draper (Marea Britanie/N.5) – Federico Gomez (Argentina) 6-4, 7-5, 6-7 (7/9), 6-2
Adam Walton (Australia) – Ugo Humbert (Franţa/N.22) 6-4, 7-6 (7/4), 5-7, 6-1
Coleman Wong (Hong Kong) – Aleksandar Kovacevic (SUA) 6-4, 7-5, 7-6 (7/4)
Tristan Boyer (SUA) – James Duckworth (Australia) 6-3, 7-5, 6-4
Andrei Rublev (Rusia/N.15) – Dino Prizmic (Croaţia) 6-4, 6-4, 6-4
Karen Hacianov (Rusia/N.9) – Nishesh Basavareddy (SUA) 6-7 (5/7), 6-3, 7-5, 6-1
Kamil Majchrzak (Polonia) – Hugo Dellien (Bolivia) 6-1, 6-4, 6-7 (5/7), 6-4
Cameron Norrie (Marea Britanie) – Sebastian Korda (SUA) 7-5, 6-4 (abandon Korda)
Francisco Comesana (Argentina) – Alex Michelsen (SUA/N.28) 1-6, 6-3, 6-4, 6-4
Frances Tiafoe (SUA/N.17) – Yoshihito Nishioka (Japonia) 6-3, 7-6 (8/6), 6-3
Martin Damm Jr. (SUA) – Darwin Blanch (SUA) 6-3, 6-4, 6-4
Jan-Lennard Struff (Germania) – Mackenzie McDonald (SUA) 3-6, 7-6 (7/4), 6-3, 6-3
Holger Rune (Danemarca/N.11) – Botic van de Zandschulp (Olanda) 6-3, 7-6 (7/4), 7-6 (7/2)
Joao Fonseca (Brazilia) – Miomir Kecmanovic (Serbia) 7-6 (7/3), 7-6 (7/5), 6-3
Lloyd Harris (Africa de Sud) – Sebastian Baez (Argentina) 6-3, 7-5, 6-4
Raphaël Collignon (Belgia) – Daniel Galan (Columbia) 6-4, 6-4, 6-4
Casper Ruud (Norvegia/N.12) – Sebastian Ofner (Austria) 6-1, 6-2, 7-6 (7/5)
Mattia Bellucci (Italia) – Juncheng Shang (China) 7-6 (7/0), 1-6, 6-3, 3-0 (abandon Shang)
Carlos Alcaraz (Spania/N.2) – Reilly Opelka (SUA) 6-4, 7-5, 6-4

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

LaLiga a sesizat RFEF privind jignirile aduse lui Vinicius Jr de către fani ai lui Oviedo

Marţi, LaLiga a depus o plângere scrisă către Comitetul de Competiţie al Federaţiei spaniole de fotbal (RFEF) şi...

US Open: „Am simţit că nu va fi bine”, a spus Petra Kvitova după ultimul său meci ca profesionistă

"Am simţit că nu va fi bine", a declarat jucătoarea cehă Petra Kvitova care a spus adio tenisului...

Kai Havertz, accidentat la un genunchi, va rata următoarele meciuri ale Germaniei pentru calificarea la CM 2026

Atacantul german Kai Havertz, accidentat la un genunchi din prima etapă a Premier League, în meciul pe care...

Daniil Medvedev ‘are nevoie să fie ajutat’, a sugerat legendarul Boris Becker

Legenda germană a tenisului Boris Becker a afirmat, luni, că jucătorul rus Daniil Medvedev ar trebui să solicite...