Tenismanul rus Daniil Medvedev, furios pe alegerea arbitrului de scaun de a-i acorda un prim serviciu adversarului său, francezul Benjamin Bonzi, duminică, în prima rundă a turneului US Open la o minge de meci pentru adversarul său, a explicat că a devenit furios din cauza „deciziei” arbitrului decât mai degrabă de „fotograful” care l-a provocat, relatează AFP.
În timp ce servea pentru meci la 6-3, 7-5, 5-4, avantaj, Bonzi a ratat primul său serviciu. Dar arbitrul i-a acordat un al doilea, din cauza interferenţei unui fotograf poziţionat la marginea terenului.
Medvedev s-a indignat de decizie, declanşând un vacarm în public, care a întrerupt meciul timp de cinci minute. La reluare, Bonzi a pierdut seturile trei şi patru, înainte de a se impune în final în cinci seturi, 6-3, 7-5, 6-7 (5/7), 0-6, 6-4.
„Eu cred că dacă arbitrul nu spune nimic, Bonzi servea a doua oară, câştiga probabil punctul şi meciul se încheia”, a adăugat Medvedev la conferinţa de presă.
„Dar el a spus ‘primul serviciu’, deci mi-am lăsat emoţiile să vorbească, nemulţumirea mea faţă de decizie. Apoi, publicul a făcut ceea ce a făcut, fără să-mi ceară părerea. A fost foarte neplăcut de văzut asta”, a adăugat fostul lider mondial, actualul nr. 13 în clasamentul ATP.
„Eu nu am fost furios pe fotograf. Am fost furios pe decizie”, a adăugat Medvedev.
În timp ce jucătorii dispun de un timp limitat pentru a servi sub ameninţarea avertismentului sau chiar pierderea unui punct, „întârzierea cauzată de fotograf a durat probabil patru secunde şi jumătate”, a mai spus rusul.
„Eu nu sunt sigur că este suficient pentru a acorda un al doilea prim serviciu. Dar, totuşi, asta m-a ajutat să revin în meci”, a conchis Medvedev, în ciuda eliminării pentru a treia oară consecutiv la un turneu de Mare Şlem.
AGERPRES