„Să antrenez echipa cu care am câştigat atât de mult îmi oferă cu siguranţă ceva în plus”, a declarat joi Cristian Chivu, tehnicianul român al lui Inter Milano, a cărui formaţie va debuta în noua ediţie din Serie A, luni, pe San Siro, împotriva lui Torino FC, informează TuttoMercatoWeb.
Noul antrenor al Nerazzurri-lor se pregăteşte pentru acest debut cu o abordare echilibrată, notează site-ul citat.
„Nu vorbesc despre emoţiile mele, sunt bun la a le ascunde şi a nu le avea (râde – n.r.)”, a declarat Cristian Chivu pentru Sportmediaset. „Să antrenez echipa la care am petrecut atâţia ani şi cu care am câştigat atât de mult îmi oferă cu siguranţă ceva în plus. Dar ştiu că simţul responsabilităţii pe care îl am pentru munca mea mă va ajuta să-mi maschez emoţiile. Prioritatea noastră este să menţinem aceeaşi mentalitate şi aceeaşi abordare, conştienţi de ceea ce înseamnă să porţi tricoul lui Inter: există aşteptări, pasiune şi dragoste”, a adăugat el.
Despre noul atacant al lui Inter, Ange-Yoan Bonny, care a fost elevul său la Parma, Chivu a spus: „Este un tip autentic, cu o mare dorinţă de a creşte. A înţeles imediat că face parte dintr-un club mare şi a început să muncească din greu încă din prima zi, punându-se în slujba grupului. Lucrul alături de campioni te ajută să creşti mai repede.”
Românul a fost deja la club atât ca jucător, între 2007 şi 2014, cât şi ca antrenor al echipelor de juniori.
AGERPRES



