Supercupa Europei – Nu ştiu dacă meritam acest trofeu, recunoaşte antrenorul lui PSG

Data:

Luis Enrique, antrenorul echipei Paris Saint-Germain, a recunoscut că elevii săi au avut multă şansă în Supercupa Europei, câştigată cu 4-3 la loviturile de departajare în faţa formaţiei engleze Tottenham Hotspur, miercuri seara la Udine (Italia).

„Ca să fiu sincer, nu ştiu dacă meritam acest trofeu. Cred că este dificil să vorbesc despre acest meci. Noi am avut doar cinci sau şase zile la dispoziţie să ne antrenăm şi am câştigat”, a declarat tehnicianul spaniol.

„Cred că Tottenham a făcut un meci foarte bun, a fost într-o formă mai bună decât noi. Însă noi am avut capacitatea de a lupta până la capăt. Nu ştiu dacă este rezultatul corect, dar acesta este fotbalul”, a adăugat antrenorul lui PSG.

După ce a condus echipa pariziană la primul său triumf în Liga Campionilor, în sezonul trecut, Luis Enrique a cucerit în premieră cu PSG şi prima Supercupă a Europei, la capătul unei finale în care francezul Ousmane Dembele a fost desemnat „jucătorul meciului”.

La sfârşitul timpului regulamentar de joc, scorul a fost egal, 2-2. Tottenham, fără fundaşul român Radu Drăguşin în lot, a condus cu 2-0, prin golurile lui Micky van de Ven (39) şi Cristian Romero (48), însă PSG a revenit în finalul reprizei secunde, reuşind să reducă din handicap prin sud-coreeanul Kang-in Lee (85), înainte de a egala în extremis prin Dembele, în timpul adiţional (90+4).

La loviturile de departajare, PSG a transformat prin Goncalo Ramos, Ousmane Dembele, Kang-in Lee şi Nuno Mendes (Vitinha a ratat), iar pentru londonezi au marcat Dominic Solanke, Rodrigo Bentancur şi Pedro Porro (au ratat Micky van de Ven şi Mathys Tel).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Marele Premiu de la Las Vegas s-a disputat cu casa închisă

Marele Premiu de Formula 1 de la Las Vegas s-a disputat cu casa închisă, cu peste 300.000 de...

‘Roland Garros este cel mai important record pe care îl am’, a spus Rafael Nadal

Legendarul jucător de tenis Rafael Nadal, care s-a retras din competiţie în urmă cu un an, şi-a analizat...

Courtois (Real Madrid) ratează meciul cu Olympiakos Pireu din cauza unei infecţii virale

Belgianul Thibaut Courtois, portarul echipei spaniole de fotbal Real Madrid, va rata meciul cu Olympiakos Pireu din Liga...

Nick Kyrgios s-a înscris la Kooyong Classic, în vederea participării la Australian Open

Tenismanul australian Nick Kyrgios, finalistul de la Wimbledon în 2022, şi-a semnalat intenţia de a juca la Australian...