Paris Saint-Germain a cucerit în premieră Supercupa Europei; 4-3 cu Tottenham la penalty-uri

Data:

Paris Saint-Germain a cucerit în premieră Supercupa Europei la fotbal, după ce a învins-o pe Tottenham Hotspur cu scorul de 4-3, la loviturile de departajare, miercuri seara, pe Stadio Friuli din Udine, într-un meci în care scorul a fost egal, 2-2 (0-1), la finalul celor 90 de minute regulamentare.

PSG a reuşit să revină de la 0-2 în finalul meciului, iar apoi şi la penalty-uri de la acelaşi scor.

Tottenham, fără fundaşul român Radu Drăguşin în lot, a condus prin golurile marcate de fundaşii Micky van de Ven (39) şi Cristian Romero (48) în urma unor faze fixe.

Van de Ven a marcat din apropiere, după ce portarul Chevalier a respins în transversală mingea şutată de Palinha din 5 metri (39). Romero a reluat cu capul balonul centrat de Pedro Porro, din lovitură liberă, dar o parte din vină avut-o şi goalkeeper-ul francez (48).

Londonezii au mai avut o ocazie mare în prima repriză, prin Richarlison (23), al cărui şut a fost respins de Chevalier.

PSG a dominat jocul, profitând de faptul că echipa antrenată de Thomas Frank a preferat să se apere, iar în min. 90 deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor a reuşit egalarea, prin sud-coreeanul Kang-in Lee, cu un şut la colţ din marginea careului.

Parizienii au egalat in extremis, prin Goncalo Ramos, la centrarea lui Dembele (90+4).

La loviturile de departajare, PSG a transformat prin Goncalo Ramos, Ousmane Dembele, Kang-in Lee şi Nuno Mendes (Vitinha a ratat), iar pentru londonezi au marcat Dominic Solanke, Rodrigo Bentancur şi Pedro Porro (au ratat Micky van de Ven şi Mathys Tel).

PSG a obţinut al doilea său trofeu internaţional în decurs de câteva luni, după ce a câştigat Liga Campionilor (5-0 în finala cu Inter Milano) şi a pierdut finala Cupei Mondiale a Cluburilor (0-3 cu Chelsea).

Paris Saint-Germain – Tottenham Hotspur 2-2 (0-1), 4-3 la loviturile de departajare
Au marcat: Kang-in Lee (85), Goncalo Ramos (90+4), respectiv Micky van de Ven (39), Cristian Romero (48).
Au executat în ordine loviturile de departajare: Dominic Solanke 0-1 (gol), Vitinha 0-1 (ratare – pe lângă), Rodrigo Bentancur 0-2 (gol), Goncalo Ramos 1-2 (gol), Micky van de Ven (ratare – a apărat Lucas Chevalier), Ousmane Dembele 2-2 (gol), Mathys Tel 2-2 (ratare – pe lângă), Kang-in Lee 3-2 (gol), Pedro Porro 3-3 (gol), Nuno Mendes 4-3 (gol).
Udine, Stadio Friuli
Supercupa Europei

Au evoluat echipele:
PSG: 30. Lucas Chevalier – 2. Achraf Hakimi, 5. Marquinhos (căpitan), 51. Willian Pacho, 25. Nuno Mendes – 33. Warren Zaire-Emery (19. Kang-in Lee, 68), 17. Vitinha, 14. Desire Doue (9. Goncalo Ramos, 77) – 29. Bradley Barcola (49. Ibrahim Mbaye, 67), 10. Ousmane Dembele, 7. Hvicea Kvaraţhelia (8. Fabian Ruiz, 60). Antrenor: Luis Enrique.
Rezerve neutilizate: 39. Matvei Safonov, 89. Renato Marin – 4. Lucas Beraldo, 21. Lucas Hernandez, 43. Noham Kamara.
Tottenham: 1. Guglielmo Vicario – 23. Pedro Porro, 17. Cristian Romero (căpitan), 4. Kevin Danso, 37. Micky van de Ven – 6. Joao Palhinha (14. Archie Gray, 72), 30. Rodrigo Bentancur, 29. Pape Sarr (15. Lucas Bergvall, 90) – 20. Mohammed Kudus (11. Mathys Tel, 79), 9. Richarlison (19. Dominic Solanke, 78), 24. Djed Spence. Antrenor: Thomas Frank.
Rezerve neutilizate: 31. Antonin Kinsky, 40. Brandon Austin – 22. Brennan Johnson, 28. Wilson Odobert, 33. Ben Davies, 67. Jun’Ai Byfield, 80. Luka Vuskovic.

Arbitru: Joao Pinheiro; arbitri asistenţi: Bruno Jesus, Luciano Maia (toţi din Portugalia); al patrulea oficial: Elcin Masiev (Azerbaidjan)
Arbitru video: Tiago Martins (Portugalia); arbitri asistenţi video: Fabio Oliveira Melo (Portugalia), Pol van Boekel (Olanda)
Observator UEFA pentru arbitri: Vladimir Sajn (Slovenia); Delegat UEFA: Richard Havrilla (Slovacia)
Cartonaşe galbene: Richarlison (53), Barcola (55), Pacho (58), Danso (62), Dembele (90).

AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Marele Premiu de la Las Vegas s-a disputat cu casa închisă

Marele Premiu de Formula 1 de la Las Vegas s-a disputat cu casa închisă, cu peste 300.000 de...

‘Roland Garros este cel mai important record pe care îl am’, a spus Rafael Nadal

Legendarul jucător de tenis Rafael Nadal, care s-a retras din competiţie în urmă cu un an, şi-a analizat...

Courtois (Real Madrid) ratează meciul cu Olympiakos Pireu din cauza unei infecţii virale

Belgianul Thibaut Courtois, portarul echipei spaniole de fotbal Real Madrid, va rata meciul cu Olympiakos Pireu din Liga...

Nick Kyrgios s-a înscris la Kooyong Classic, în vederea participării la Australian Open

Tenismanul australian Nick Kyrgios, finalistul de la Wimbledon în 2022, şi-a semnalat intenţia de a juca la Australian...