Emma Răducanu a fost deranjată în timpul meciului cu Arina Sabalenka de un copil care plângea

Data:

Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu a fost deranjată de un copil care plângea în timpul setului decisiv din meciul cu belarusa Arina Sabalenka, din cadrul turneului WTA 1.000 de la Cincinnati (SUA), relatează site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF.

Emma Răducanu, locul 39 WTA, a fost învinsă foarte greu, în trei seturi, 7-6 (7/3), 4-6, 7-6 (7/5), după trei ore şi 12 minute de joc, de Arina Sabalenka, numărul unu mondial, în turul al treilea al turneului de la Cincinnati.

În timpul ultimului set, britanica şi-a pierdut răbdarea, enervată de plânsul unui copil din public.

Cu Sabalenka conducând cu 4-3, 40-40, Răducanu, la serviciu, a întrerupt brusc jocul şi i-a spus arbitrului: „Sunt zece minute”, referindu-se la un copil din tribune care nu se oprea din plâns. Arbitrul, surprins, a replicat: „E un copil. Chiar vrei să dau afară un copil de pe stadion?”

O parte a publicului, solidară cu britanica, a răspuns afirmativ. În ciuda acestui episod, Răducanu a câştigat al optulea ghem, care a durat 23 de minute, înainte de a pierde la tie-break.

Conform WTA Tour, acesta a fost probabil cel mai bun meci al Emmei Răducanu de la câştigarea Openului Statelor Unite, în 2021.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Marele Premiu de la Las Vegas s-a disputat cu casa închisă

Marele Premiu de Formula 1 de la Las Vegas s-a disputat cu casa închisă, cu peste 300.000 de...

‘Roland Garros este cel mai important record pe care îl am’, a spus Rafael Nadal

Legendarul jucător de tenis Rafael Nadal, care s-a retras din competiţie în urmă cu un an, şi-a analizat...

Courtois (Real Madrid) ratează meciul cu Olympiakos Pireu din cauza unei infecţii virale

Belgianul Thibaut Courtois, portarul echipei spaniole de fotbal Real Madrid, va rata meciul cu Olympiakos Pireu din Liga...

Nick Kyrgios s-a înscris la Kooyong Classic, în vederea participării la Australian Open

Tenismanul australian Nick Kyrgios, finalistul de la Wimbledon în 2022, şi-a semnalat intenţia de a juca la Australian...