Carlos Alcaraz, învingător în meciul de debut la Cincinnati (ATP)

Data:

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 2 mondial, a avut nevoie de trei seturi, 6-1, 2-6, 6-3, pentru a-l învinge pe bosniacul Damir Dzumhur, în meciul său de debut la actuala ediţie a turneului ATP Masters 1.000 de la Cincinnati (SUA), contând pentru turul secund al acestei competiţii, dotată cu premii totale de 9.193.540 de dolari.

Alcaraz, campion în acest an la Roland Garros şi finalist la Cincinnati în 2023, s-a impus fără probleme în primul set, după doar 28 de minute, înainte ca adversarul său, aflat pe locul 58 în clasamentul ATP, să revină şi să câştige setul secund.

Jucătorul iberic, aflat la primul său meci după finala pierdută la Wimbledon în faţa italianului Jannik Sinner, a tranşat însă lucrurile în cel de-al treilea set, obţinând victoria după o oră şi 41 de minute de joc.

În turul al treilea de la Cincinnati, Alcaraz îl va avea ca adversar pe sârbul Hamad Medjedovic, numărul 72 mondial, care l-a învins la rândul său, cu 6-4, 7-6 (7/3), pe olandezul Tallon Griekspoor.

Carlos Alcaraz a câştigat cu această ocazie al 12-lea său meci consecutiv la turneele ATP Masters 1.000, categorie la care care vizează al optulea titlu din cariera sa, la doar 22 de ani.

Rezultate – turul 2:
Ben Shelton (SUA/N.5) – Camilo Ugo (Argentina) 6-3, 3-1 (abandon Ugo)
Roberto Bautista (Spania) – Cameron Norrie (Marea Britanie/N.32) 6-4, 6-3
Jiri Lehecka (Cehia/N.22) – Tristan Boyer (SUA) 4-6, 6-1, 6-4
Adam Walton (Australia) – Daniil Medvedev (Rusia/N.12) 6-7 (0/7), 6-4, 6-1
Karen Hacianov (Rusia/N.14) – Valentin Royer (Franţa) 6-4, 7-6 (8/6)
Jenson Brooksby (SUA) – Arthur Cazaux (Franţa) 7-5, 6-1
Brandon Nakashima (SUA/N.27) – Alexander Blockx (Belgia) 4-6, 6-3, 7-6 (7/5)
Alexander Zverev (Germania/N.3) – Nishesh Basavareddy (SUA) 6-3, 6-3
Reilly Opelka (SUA) – Alex De Minaur (Australia/N.6) 7-6 (8/6), 6-4
Francisco Comesana (Argentina) – Luciano Darderi (Italia/N.29) 6-4, 3-1 (abandon Darderi)
Alexei Popyrin (Australia/N.21) – Martin Landaluce (Spania) 7-6 (7/3), 6-3
Andrei Rublev (Rusia/N.9) – Learner Tien (SUA) 7-6 (7/4), 6-3
Jakub Mensik (Cehia/N.16) – Ethan Quinn (SUA) 6-4, 6-2
Luca Nardi (Italia) – Denis Shapovalov (Canada/N.24) 6-7 (5/7), 6-3, 6-4
Hamad Medjedovic (Serbia) – Tallon Griekspoor (Olanda/N.26) 6-4, 7-6 (7/3)
Carlos Alcaraz (Spania/N.2) – Damir Dzumhur (Bosnia) 6-1, 2-6, 6-3

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Roma a stabilit un nou record de victorii (98) în Europa League

AS Roma, după succesul cu Nice (2-1), din prima etapă a Europa League, a devenit echipa cu cele...

Mirel Rădoi (U Craiova) – Cu Dinamo suntem favoriţi pentru că jucăm acasă şi suntem pe prima poziţie

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa este favorită...

Taylor Fritz, victorios în meciul de debut la turneul ATP 500 de la Tokyo

Tenismanul american Taylor Fritz, favoritul numărul doi, a debutat cu o victorie la turneul ATP 500 de la...

Rummenigge regretă că Bayern Munchen nu a reuşit să-l recruteze pe Florian Wirtz

Karl-Heinz Rummenigge, fostul jucător şi conducător al clubului Bayern Munchen, care a împlinit joi 70 de ani, şi-a...