Taylor Fritz şi Ben Shelton, calificaţi în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Toronto

Data:

Tenismenii americani Taylor Fritz şi Ben Shelton s-au calificat în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Toronto (Canada), dotat cu premii totale în valoare de 9.193.540 dolari, în urma meciurilor disputate marţi.

Fritz (27 ani), numărul patru mondial, a trecut în sferturile de finală, cu 6-3, 7-6 (7/4) de rusul Andrei Rublev (locul 11 ATP), în faţa căruia a reuşit 20 de aşi şi a fructificat, totodată, cele două mingi de break de care a beneficiat pe parcursul jocului.

Americanul, finalist în 2024 la US Open (unde a pierdut trofeul în faţa lui Jannik Sinner), a obţinut cu această ocazie a şasea victorie în zece confruntări cu Rublev, care a disputat anul trecut finala Openului canadian.

Ben Shelton (22 ani, locul 7 ATP) a dispus la rândul său, cu 6-3, 6-4, de australianul Alex de Minaur, numărul 8 mondial şi recentul câştigător al turneului de la Washington, la capătul unei partide care a durat o oră şi 32 de minute.

Shelton, care s-a bazat pe serviciul său în faţa jucătorului de la antipozi (11 aşi, faţă de unul singur reuşit de adversarul său), este cel mai tânăr tenisman din Statele Unite care atinge penultimul act al unui turneu Masters 1.000, după Andy Roddick în 2005 la Indian Wells.

În cealaltă semifinală de la Toronto, germanul Alexander Zverev, numărul 3 mondial şi principalul favorit al competiţiei, îl va înfrunta pe rusul Karen Hacianov (locul 16 ATP).

Ocupanţii primelor două locuri în clasamentul mondial, italianul Jannik Sinner şi spaniolul Carlos Alcaraz, au declarat forfait pentru ediţia din acest an a turneului canadian, la fel ca şi sârbul Novak Djokovic.

AGERPERS

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Klopp va lucra ca analist al canalului Magenta TV la CM 2026

Germanul Jurgen Klopp, fostul antrenor al lui Liverpool, va fi analistul canalului Magenta TV în timpul Cupei Mondiale...

Kylian Mbappe, forfait pentru meciul Franţei cu Azerbaidjan (FFF)

Căpitanul echipei Franţei, Kylian Mbappe, a declarat forfait pentru meciul cu Azerbaidjan din deplasare, din cadrul preliminariilor Cupei...

Şantajiştii familiei Schumacher, din nou pe banca acuzaţilor

Cei trei bărbaţi, condamnaţi în februarie anul trecut pentru tentativă de extorcare a familiei legendei germane a Formulei...

Auto-moto: Raliul Dakar 2026 va avea două etape maraton

Raliul Dakar din 2026 va reveni pentru a şaptea oară consecutiv pe dunele din Arabia Saudită, într-o ediţie...