Naomi Osaka s-a calificat în semifinale la Montreal (WTA)

Data:

Jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka, fostul lider al clasamentului mondial, s-a calificat în semifinalele Openului Canadei, după ce a învins-o în două seturi simetrice, 6-2, 6-2, pe ucraineanca Elina Svitolina, marţi la Montreal.

Osaka (27 ani), aflată în prezent pe locul 49 WTA, a avut nevoie de doar 69 de minute pentru a se impune în duelul cu Svitolina (30 ani, locul 13 WTA), câştigătoarea trofeului la competiţia canadiană în 2017.

Cvadruplă campioană de Mare Şlem, Noami Osaka accede astfel în penultimul act al unui turneu de categoria WTA 1.000 pentru prima oară de la revenirea sa în circuit, în ianuarie 2024, după ce a adus pe lume primul său copil.

Japoneza a anunţat înaintea Openului Canadei încheierea colaborării cu antrenorul francez Patrick Mouratoglou, lucrând de atunci cu polonezul Tomasz Wiktorowski.

Osaka o va înfrunta în semifinale pe daneza Clara Tauson (22 ani, locul 19 WTA), care a învins-o la rândul ei marţi, cu 6-1, 6 -4, pe americanca Madison Keys, campioana en titre de la Australian Open.

Keys (30 ani, locul 8 WTA) era ultima jucătoare din Top 10 de pe tabloul turneului de la Montreal, după forfait-ul belarusei Arina Sabalenka, numărul unu mondial, şi eliminările americancei Coco Gauff şi polonezei Iga Swiatek.

Tauson reuşise să o învingă pe Keys şi în singura lor confruntare anterioară, în luna ianuarie, înainte ca americanca să cucerească primul său trofeu de Grand Slam, la antipozi.

Daneza speră să atingă a doua sa finală de categoria WTA 1.000 după cea de la Dubai, la începutul sezonului.

În cealaltă semifinală de la Montreal se vor înfrunta kazaha Elena Rîbakina, favorita numărul 9, şi revelaţia canadiană Victoria Mboko.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Antrenorul lui Liverpool a respins acuzaţiile lui Everton privind tragerile de timp

Antrenorul lui FC Liverpool, olandezul Arne Slot, a respins sugestiile lui Everton privind tragerile de timp şi crede...

Meciul FC Barcelona – Real Sociedad, de duminică, nu se va juca totuşi pe Camp Nou

Preşedintele lui FC Barcelona, Joan Laporta, a confirmat marţi că ''totul indică faptul că'' meciul împotriva echipei Real...

Sergio Busquets va agăţa ghetele în cui la finalul acestui sezon (presă)

Mijlocaşul spaniol Sergio Busquets, fostul jucător al echipei FC Barcelona, care evoluează în prezent la Inter Miami, alături...

Swiatek şi Gauff, marile favorite ale turneului WTA 1000 de la Beijing

Poloneza Iga Swiatek (nr. 2 mondial) şi americanca Coco Gauff (nr.3) sunt, în absenţa belarusei Arina Sabalenka (1...