Un inculpat în cazul morţii lui Maradona a cerut recuzarea unui nou judecător

Data:

Avocaţii neurochirurgului Leopoldo Luque, unul din acuzaţii pentru moartea lui Diego Armando Maradona, au solicitat, luni, recuzarea a doi dintre judecătorii care alcătuiesc completul de judecată în noul proces privind stabilirea cauzelor decesului legendarului fotbalist argentinian Diego Maradona, informează EFE.

Primul proces a fost declarat nul la sfârşitul lunii mai, după aproximativ două luni şi jumătate, deoarece judecătoarea implicată, Julieta Makintach, a lucrat simultan la un documentar neautorizat despre procesul lui Maradona. De atunci, ea a fost suspendată din funcţie şi aşteaptă o procedură separată de punere sub acuzare.

Un nou proces urmează să debuteze în Argentina, în apropiere de Buenos Aires.

Avocaţii Francisco Oneto şi Julio Rivas au solicitat oficial recuzarea judecătorilor Alberto Gaig şi Pablo Rolon, invocând temerea că aceştia „nu vor fi imparţiali”.

Printre motivele invocate, aceştia au menţionat prezenţa ambilor judecători la tragerea la sorţi a completului de judecată, lucru pe care l-au considerat ca o imixtiune în proces şi o lipsă de neutralitate.

Judecătoarea care conducea procesul iniţial legat de circumstanţele morţii fostului mare fotbalist argentinian Diego Armando Maradona, care a fost recuzată pentru participarea sa la un documentar neautorizat, determinând anularea procesului, a demisionat din funcţie.

Demisia celei supranumite de presă „judecătoarea scandalului” a intervenit în timp ce a fost desemnat un nou complet de trei judecători, pentru o reluare de la zero a acestui proces, la o dată care nu a fost încă decisă.

Magistratul de 47 de ani s-a declarat „conştient de context şi de pagubele” pe care menţinerea sa în funcţie ar „putea cauza la încrederea publică în puterea judiciară”. În consecinţă, judecătoarea a apreciat că „cea mai bună contribuţie la restituirea prestigiului instituţiei şi la repararea greşelilor comise” este să demisioneze din postul de judecător.

Şapte profesionişti din domeniul medical sunt judecaţi pentru un posibil omor involuntar al fostului căpitan al selecţionatei Argentinei, în noiembrie 2020.

Maradona, campion mondial cu selecţionata Argentinei în 1986, a murit în urma unei insuficienţe cardiace, pe 25 noiembrie 2020, la vârsta de 60 de ani, la câteva săptămâni după o operaţie pentru îndepărtarea unui cheag de sânge pe creier.

Parchetul acuză personalul medical de neglijenţă gravă în îngrijirea sa.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Klopp va lucra ca analist al canalului Magenta TV la CM 2026

Germanul Jurgen Klopp, fostul antrenor al lui Liverpool, va fi analistul canalului Magenta TV în timpul Cupei Mondiale...

Kylian Mbappe, forfait pentru meciul Franţei cu Azerbaidjan (FFF)

Căpitanul echipei Franţei, Kylian Mbappe, a declarat forfait pentru meciul cu Azerbaidjan din deplasare, din cadrul preliminariilor Cupei...

Şantajiştii familiei Schumacher, din nou pe banca acuzaţilor

Cei trei bărbaţi, condamnaţi în februarie anul trecut pentru tentativă de extorcare a familiei legendei germane a Formulei...

Auto-moto: Raliul Dakar 2026 va avea două etape maraton

Raliul Dakar din 2026 va reveni pentru a şaptea oară consecutiv pe dunele din Arabia Saudită, într-o ediţie...