Patricia Ţig – Este mereu foarte frumos şi plăcut pentru mine să joc acasă

Data:

ucătoarea română de tenis Patricia Ţig (215 WTA) a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută înaintea participării la turneul la turneul ITF W75 care se desfăşoară în perioada 30 iunie – 6 iulie la Centrul Naţional Simona Halep din Capitală, că este mereu foarte frumos şi plăcut să joace acasă.

„Mulţumesc organizatorilor pentru oportunitatea oferită de a juca pe tablou cu un wild card. Este mereu foarte frumos şi plăcut pentru mine să joc acasă pentru că am speranţa că mai mulţi jucători tineri se pot inspira din povestea şi cariera mea. În prima parte a anului am jucat destul de puţin, dar am prioritizat turneele WTA. Următoarea perioadă o să fie destul de încărcată pentru mine şi sper să fiu sănătoasă ca să pot juca într-un ritm mai alert. Oricum, eu o să încerc să joc cât pot de mult în România”, a afirmat ea.

„Am fost surprinsă de jucătoarele care au hotărât să vină la acest turneu care seamănă foarte mult cu un turneu WTA 125. Iar ăsta e un lucru bun pentru turneu şi pentru imaginea lui la nivel mondial”, a adăugat jucătoarea în vârstă de 30 de ani.

Patricia Ţig nu are un obiectiv la turneul de la Bucureşti, ea subliniind că se concentrează mai mult pe jocul său.

„Eu nu am un anumit obiectiv la un turneu. Eu am obiective legate de mine şi de ce pot face eu pe teren. Mă voi concentra în continuare doar pe jocul meu şi sper să reuşesc ceea ce îmi propun înainte de fiecare meci, lăsând la o parte rezultatul”, a explicat jucătoarea.

Turneul Raiffeisen Bank ITF W75 se desfăşoară la Centrul Naţional Simona Halep din Capitală în perioada 30 iunie – 6 iulie.

Pe tabloul principal de simplu al turneului de la Bucureşti se regăsesc şase jucătoare române: Patricia Maria Ţig, Miriam Bianca Bulgaru, Ilinca Dalia Amariei, Eva Maria Ionescu, Elena Ruxandra Bertea şi Georgia Andreea Crăciun.

AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

NHL – A cincea victorie consecutivă pentru Tampa Bay Lightning

Echipa Tampa Bay Lightning a învins în deplasare, cu scorul de 4-2, formaţia Utah Mammoth, într-un meci disputat...

Borussia Dortmund şi Bayer Leverkusen, adversare în optimile Cupei Germaniei

Borussia Dortmund, ocupanta locului al treilea în Bundesliga, va primi vizita formaţiei Bayer Leverkusen (locul 5) în cel...

Sinner şi Alcaraz vor disputa un meci demonstrativ în Coreea de Sud

Italianul Jannik Sinner şi spaniolul Carlos Alcaraz, noii "regi" ai tenisului, vor disputa un meci demonstrativ în Coreea...

Jannik Sinner a revenit pe primul loc în clasamentul ATP

Tenismanul italian Jannik Sinner a revenit pe primul loc în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti (ATP), dat publicităţii...