LeBron James a activat opţiunea pentru a rămâne la LA Lakers în sezonul viitor

Data:

Superstarul LeBron James, cel mai bun marcator din istoria ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), a activat opţiunea de 52,6 milioane de dolari prezentă în contractul său pentru a rămâne la Los Angeles Lakers în sezonul 2025-2026, a anunţat, duminică, presa americană, citată de AFP.

Conform ESPN şi The Athletic, cvadruplul MVP (cel mai bun jucător al sezonului regular), care va împlini 41 de ani în decembrie, va disputa astfel al 23-lea său sezon în NBA, un record.

„LeBron va lupta pentru titlu”, a declarat pentru ESPN agentul său, Rich Paul. „El ştie că Lakers este pe cale să construiască pentru viitor. El înţelege acest lucru, dar vrea să aibă o şansă să câştige totul”, a adăugat Rich Paul.

„Înţelegem dificultăţile de a câştiga acum, dar ne pregătim pentru viitor. Vom evalua ce este cel mai bine pentru LeBron în acest stadiu al vieţii sale şi al carierei sale. El vrea ca fiecare sezon care îi rămâne să conteze”, a adăugat agentul vedetei.

Revenit la antrenamente la începutul săptămânii după două luni de absenţă din cauza unei accidentări la genunchiul stâng, LeBron nu a anunţat public dacă sezonul 2025-2026 va fi ultimul din carieră.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, nu-şi face griji cu privire la Mohamed Salah

Arne Slot, antrenorul echipei de fotbal Liverpool, a declarat nu-şi face griji cu privire la Mohamed Salah, care...

PSG are aceeaşi identitate în Ligue 1 şi în Liga Campionilor, a spus antrenorul Luis Enrique

PSG are aceeaşi identitate în Ligue 1 şi în Liga Campionilor, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă,...

Selecţionerul Mircea Lucescu a convocat preliminar 21 de stranieri pentru meciurile naţionalei cu Bosnia-Herţegovina şi San Marino

Selecţionerul Mircea Lucescu a convocat preliminar un lot format din 21 de jucători care evoluează în străinătate pentru...

Cristiano Ronaldo a fost mai determinant la Real Madrid decât Messi la FC Barcelona (studiu)

Impactul fotbalistului Cristiano Ronaldo asupra productivităţii şi eficienţei a fost mai mare decât cel al lui Lionel Messi...