Thomas Muller, deschis către o plecare în MLS după despărţirea de Bayern Munchen

Data:

Atacantul german Thomas Muller, prezent la Cupa Mondială a Cluburilor cu Bayern Munchen, nu a exclus variata de semna cu o echipă din Major League Soccer (MLS) după despărţirea de clubul bavarez, informează L’Equipe.

”Există o posibilitate (să joc în MLS), dar trebuie să mă gândesc la asta. În acest moment sunt complet concentrat pe Cupa Mondială a Cluburilor. S-ar putea să existe nişte discuţii în fundal, dar atenţia este pusă pe acest turneu. Nu mă grăbesc, nu simt niciun stres în privinţa luării unei decizii. Vom vedea”, a declarat Muller, care va pleca de la Bayern în această vară, după competiţia din Statele Unite.

În vârstă de 35 de ani, Thomas Muller a fost campion mondial cu naţionala Germaniei în 2014 şi şi-a petrecut întreaga sa carieră la Bayern Munchen, pentru care a marcat 250 de goluri în 754 de meciuri.

El a cucerit peste 30 de trofee alături de clubul bavarez, inclusiv un număr record de 13 titluri în Bundesliga şi două triple (campionat-cupă-Liga-Campionilor), în 2013 şi 2020.

Bayern Munchen s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale a Cluburilor, urmând să înfrunte echipa braziliană Flamengo Rio de Janeiro, pe 29 iunie la Miami (Florida).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Rashford, împrumutat de FC Barcelona, a criticat instabilitatea de la Manchester United

Împrumutat recent cu opţiune de cumpărare de FC Barcelona, atacantul englez Marcus Rashford a denunţat instabilitatea cronică de...

Antrenorul Dan Petrescu (CFR Cluj), suspendat pentru 3 meciuri de Comisia de disciplină a FRF

Comisia de disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a decis în şedinţa de miercuri sancţionarea antrenorului echipei CFR...

Grigor Dimitrov a declarat forfait pentru US Open

Tenismanul bulgar Grigor Dimitrov, fost număr 3 mondial, a declarat forfait pentru ultimul turneu de Mare Şlem al...

Duplantis, prima vedetă care şi-a confirmat participarea la noul Campionat Mondial ‘Ultimate’

Suedezul Armand Duplantis, deţinătorul recordului mondial la săritura cu prăjina, este prima vedetă care şi-a confirmat participarea la...