Martina Navratilova consideră că este o eroare ca femeilor transgen să li se permită să concureze în WTA

Data:

Martina Navratilova, una dintre cele mai de succes jucătoare de tenis din istorie şi câştigătoare a 18 titluri de Mare Şlem la simplu, a declarat că este o eroare ca femeilor transgen să li se permită să concureze în WTA, relatează EFE.

WTA, conform reglementărilor actuale, permite jucătoarelor transgen să concureze dacă semnează o declaraţie care atestă că sunt femei sau non-binare şi că nivelul lor de testosteron va fi sub anumite limite timp de doi ani.

„Cred că este o greşeală”, a declarat, pentru BBC, Navratilova, de nouă ori campioană la Wimbledon, despre faptul că sportivelor transgen le-a permis să concureze.

„Au existat studii care au arătat că, după 15 ani de terapie hormonală, corpurile masculine au încă un avantaj de 20% faţă de cele feminine. Aceasta este o diferenţă uriaşă în sport. Nu poţi concura cu asta. Este un mare avantaj”, a adăugat ea, referindu-se la un studiu realizat în Brazilia, care a inclus 42 de persoane care nu sunt sportive.

Navratilova, care a câştigat 59 de titluri de Grand Slam la toate categoriile în cariera sa, s-a pronunţat împotriva hărţuirii acestor persoane, dar a afirmat că nu ar trebui să li se permită să concureze la aceste evenimente.

„Corpurile masculine trebuie să joace în sporturile masculine. Trebuie să joace la categoria corectă, adică la bărbaţi, e atât de simplu. Dar includerea corpurilor masculine în turneele feminine înseamnă că o femeie este exclusă din turneu, astfel încât un bărbat să poată juca”, a spus Navratilova.

Curtea Supremă a Marii Britanii a decis în aprilie anul acesta că termenul „femeie” în sensul Legii Egalităţii este determinat de sexul biologic, o regulă despre care Navratilova a afirmat că WTA ar trebui să o respecte „100%”.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo, primit ca un erou la Hong Kong, unde rivalul său Messi a fost huiduit

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a fost întâmpinat ca un erou, marţi, la Hong Kong, la unui meci al...

Gareth Southgate şi Emma Hayes, câştigătorii Premiului pentru Merit acordat de PFA

Gareth Southgate şi Emma Hayes au fost desemnaţi câştigătorii Premiului pentru Merit pe anul 2025 acordat de Asociaţia...

Mohamed Salah, desemnat Jucătorul Anului în Premier League pentru a treia oară, o premieră

Egipteanul Mohamed Salah, atacantul-vedetă al echipei FC Liverpool, a devenit marţi primul fotbalist care a câştigat pentru a...

Mbappe, decisiv pentru Real Madrid în prima etapă a campionatului Spaniei

Atacantul francez Kylian Mbappe a ajutat echipa Real Madrid să învingă cu scorul de 1-0 formaţia Osasuna Pamplona,...