Antrenorul Simone Inzaghi şi-a susţinut decizia de a pleca de la Inter Milano la Al-Hilal

Data:

Fostul antrenor al echipei de fotbal Inter Milano, Simone Inzaghi, a respins, marţi, criticile privind maniera în care a decis să plece la clubul saudit Al-Hilal, informează AFP.

Tehnicianul italian îşi va prelua oficial mandatul la noul său club, miercuri, cu ocazia partidei cu Real Madrid din cadrul Cupei Mondiale a Cluburilor, de la Miami.

La conferinţa de presă de dinaintea meciului, Inzaghi a fost întrebat din nou despre circumstanţele plecării sale şi despre influenţa pe care această mutare ar fi putut-o avea asupra rezultatului finalei Ligii Campionilor, pierdută cu un usturător 0-5 în faţa lui Paris Saint-Germain.

„Aşa cum a fost cazul în cursul celor patru ani ai mei la Inter, am auzit tot şi am ascultat tot”, a declarat antrenorul, care a mai pierdut o finală de Liga Campionilor cu clubul milanez în faţa lui Manchester City în 2023 (0-1).

„Dacă este un preţ de plătit pentru cei patru ani ai mei la Inter, eu sunt bucuros să-l plătesc, dar nimic nu se compară cu ce am primit de la toată lumea. Eu vorbesc de Inter, de suporteri, de conducători, de jucători”, a adăugat antrenorul.

„Ştiu că toate astea îmi vor lipsi, că totul îmi va lipsi, chiar şi acuzaţiile cele mai injuste care au fost lansate în cursul ultimilor patru ani. Dar sunt bucuros, pentru că am dat totul şi am muncit în strânsă legătură cu clubul şi cu conducătorii. Eu cred că a fost cea mai bună decizie, atât pentru club, cât şi pentru mine, să mergem pe drumuri separate, cu multă durere pentru toată lumea”, a conchis Inzaghi.

Clubul saudit Al-Hilal a anunţat, la începutul acestei luni, angajarea antrenorului italian Simone Inzaghi, care s-a despărţit de Inter Milano la câteva zile după eşecul din finala Ligii Campionilor. Inzaghi, 49 de ani, a semnat un contract pe doi ani.

Al Hilal o va înfrunta pe Real Madrid în primul său meci din cadrul turneului, care va avea loc miercuri, 18 iunie, la Miami, în Grupa H. Saudiţii vor juca apoi cu RB Salzburg (23 iunie) şi cu Pachuca (27 iunie).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Dennis Man, nominalizat la titlul de cel mai bun jucător al săptămânii în Liga Campionilor

Atacantul român Dennis Man a fost nominalizat de site-ul UEFA la titlul de cel mai bun jucător al...

F1: Marele Premiu al Mexicului, o nouă oportunitate pentru Verstappen de a reduce diferenţa faţă de McLaren

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) are o nouă şansă de a micşora handicapul faţă de piloţii de...

Portarul Thibaut Courtois a strălucit la cel de-al 300-lea său meci pentru Real Madrid

Portarul Thibaut Courtois a disputat miercuri seara al 300-lea său meci în tricoul echipei spaniole de fotbal Real...

Ciclism: Tadej Pogacar, favorit la câştigarea trofeului Velo d’Or 2025

Slovenul Tadej Pogacar este marele favorit la câştigarea trofeului Velo d'Or (Bicicleta de Aur), rezervat celui mai bun...