Alexander-Arnold a semnat un contract pe şase ani cu Real Madrid

Data:

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold a semnat joi un contract cu clubul spaniol de fotbal Real Madrid până pe 30 iunie 2031, înainte de a poza cu tricoul cu numărul 12, pe care îl va purta la Cupa Mondială a Cluburilor, scrie EFE.

Faţă de tricoul pe care l-a purtat de obicei la Liverpool, pe spate va apărea prenumele, Trent, lângă număr, în loc de Alexander-Arnold.

Alexander-Arnold va juca la Cupa Mondială a Cluburilor purtând tricoul cu numărul 12, pe care Marcelo l-a purtat o perioadă, înainte de a fi depăşit de Luka Modric, ca jucător cu cele mai multe titluri din istoria lui Real Madrid.

După ce a fost supus controlului medical necesar, joi dimineaţa, la Spitalul Universitar Sanitas La Moraleja, internaţionalul englez, însoţit de familia sa, s-a deplasat la Real Madrid City, unde a semnat în sala Consiliului de administraţie contractul care îl leagă de club pentru următoarele şase sezoane.

Preşedintele clubului, Florentino Perez, i-a înmânat noului jucător al echipei Real Madrid primul său tricou, o replică a stadionului Santiago Bernabeu şi un ceas înainte de ceremonia oficială de prezentare.

Alexander-Arnold este considerat unul dintre cei mai buni fundaşi laterali din lume, mai ales datorită vitezei şi paselor sale. El a fost un pilon al echipei Liverpool în mandatul lui Juergen Klopp, câştigând Liga Campionilor în 2019 şi ajungând în finalele din 2018 şi 2022, înainte ca antrenorul german să fie înlocuit de olandezul Arne Slot vara trecută.

Format la Liverpool, Alexander-Arnold a petrecut două decenii întregi la club, pentru care a jucat de 354 de ori, marcând 23 de goluri.

Real Madrid debutează la Cupa Mondială a Cluburilor împotriva lui Al-Hilal (Arabia Saudită) pe 18 iunie la Miami, după care va întâlni echipa mexicană Pachuca (Mexic) pe 22 iunie şi formaţia austriacă RB Salzburg pe 27 iunie.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

În Bundesliga, arbitrii vor informa spectatorii în legătură cu deciziile luate după consultarea VAR

Arbitrii vor face anunţuri pe stadioane cu privire la deciziile lor după reluările video la toate meciurile din...

Granit Xhaka (Bayer Leverkusen) a semnat cu Sunderland

Mijlocaşul elveţian Granit Xhaka s-a transferat de la echipa germană de fotbal Bayer Leverkusen la formaţia engleză Sunderland,...

David Popovici, calificat cu al doilea timp în finala probei de 100 m liber la Mondiale

Înotătorul român David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Mondiale de nataţie...

Tragerea la sorţi a grupelor Cupei Mondiale din 2026 va avea loc în decembrie, la Las Vegas

Tragerea la sorţi a grupelor turneului final al Cupei Mondiale de fotbal din 2026, care va fi găzduit...