Antoine Griezmann şi-a prelungit contractul cu Atletico Madrid

Data:

Fotbalistul francez Antoine Griezmann şi-a prelungit cu un an contractul cu Atletico Madrid, de care este legat acum până pe 30 iunie 2027, a anunţat luni clubul spaniol, informează AFP.

Campion mondial cu Franţa în 2018, Griezmann este cel mai bun marcator din istoria lui Atletico, cu 197 de goluri.

Devenit în stagiunea 2024-2025 fotbalistul străin care a jucat cele mai multe meciuri în istoria campionatului spaniol, depăşindu-l pe geniul argentinian Lionel Messi, Griezmann a decis, la 34 de ani, să-şi continue aventura la Madrid, în ciuda unui final dezamăgitor de sezon, încheiat pe locul trei în La Liga, fără niciun trofeu câştigat.

Francezul, un fan notoriu al sporturilor americane, nu şi-a ascuns niciodată dorinţa de a-şi încheia cariera în Statele Unite, dar a amânat deocamdată mutarea, fiind animat de dorinţa de a-şi părăsi clubul de suflet pe uşa din faţă, cu un trofeu major.

Cu Atletico, Griezmann a cucerit Europa League în 2018, dar nu s-a impus niciodată în La Liga sau Liga Campionilor. În această ultimă competiţie, el are o finală pierdută, în 2016, în faţa lui Real Madrid, la lovituri de departajare. În actualul sezon, echipa a fost eliminată în optimile Ligii Campionilor tot de Real Madrid, tot la lovituri de departajare.

„Grizou” este adorat de suporteri după ce a fost huiduit şi dezaprobat de unii dintre ei pentru că s-a alăturat echipei FC Barcelona în 2019, înainte de a le recâştiga inimile la revenirea sa, mai întâi sub formă de împrumut şi apoi definitiv, în 2022.

În continuare fundamental pentru antrenorul său, Diego Simeone, fostul internaţional francez (137 selecţii, 44 goluri), menajat la sfârşitul sezonului, rămâne unul dintre jucătorii cei mai folosiţi de emblematicul tehnician argentinian.

El a terminat sezonul 2024-25 cu statistici respectabile – 25 de goluri şi 9 pase decisive în 55 de meciuri în toate competiţiile – dar nu a mai avut acelaşi randament pe teren de când şi-a anunţat retragerea din echipa naţională în septembrie anul trecut.

O scădere de formă care i-a adus unele critici în capitala Spaniei, chiar dacă este considerat unul dintre cei mai buni jucători din istoria La Liga şi unul dintre puţinii care au reuşit să se ridice la nivelul celor doi monştri de la Barca şi Real Madrid, Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo.

Griezmann va ajunge totuşi în această vară în Statele Unite, unde va încerca să câştige Mondialul cluburilor (14 iunie – 13 iulie).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Nu vrem să stârnim nicio polemică în cazul lui Yamal, spune preşedintele Federaţiei spaniole

Rafael Louzan, preşedintele Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF), a dat asigurări marţi că "nu vrea să intre în...

Lionel Messi a vorbit din nou despre perioada petrecută la PSG

Lionel Messi a vorbit din nou despre perioada petrecută la PSG, într-un interviu acordat ziarului spaniol Sport, atacantul...

Cupa Mondială 2026 va fi ‘cu siguranţă’ ultima din carieră pentru Cristiano Ronaldo

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a afirmat că următoarea Cupă Mondială de fotbal, programată anul viitor în SUA, Mexic...

Denis Drăguş – Am pierdut nemeritat cu Bosnia la Bucureşti, avem de luat o revanşă

Atacantul român Denis Drăguş a afirmat, într-un interviu difuzat pe canalul de YouTube al FRF, că naţionala României...