Neymar, eliminat, la primul său meci cu Santos după o pauză de o lună

Data:

Starul brazilian Neymar (Santos), indisponibil o lună din cauza unei accidentări, a fost eliminat în meciul revenirii lui de duminică, în minutul 75 al meciului cu Botafogo, pentru că a trimis mingea în poartă cu mâna, scrie EFE.

Fostul jucător al Barcelonei şi al PSG avea deja cartonaş galben pentru un fault dur în prima repriză, iar arbitrul nu a ezitat să-i arate un al doilea când s-a repezit la o minge pentru a o lovi cu capul, dar când a văzut că nu reuşeşte, a utilizat intenţionat mâna.

La cinci minute după eliminare, aproape de finalul meciului, Arthur a marcat pentru Botafogo şi le-a oferit victoria cu 1-0, rezultat care a mutat echipa din Rio de Janeiro pe locul opt, cu 15 puncte, şi a lăsat-o pe Santos în zona retrogradării, cu opt.

Neymar a fost titular, dar a părut lent, greoi şi a jucat cu un manşon de compresie pe braţul drept, care îi acoperea chiar şi o parte din mână, dar şi-a menţinut calitatea paselor şi şi-a lăsat amprenta în câteva faze.

De la începutul campionatului brazilian Serie A pe 29 martie, Neymar, 33 de ani, jucase doar în două din cele zece meciuri ale lui Santos până acum, în restul timpului fiind în recuperare după accidentări recurente.

Meciul de duminică a fost penultimul înainte de sfârşitul contractului său, care expiră pe 30 iunie. Nu se ştie încă dacă va fi reînnoit sau dacă sunt în curs negocieri.

Dacă contractul nu este reînnoit, i-ar mai rămâne doar un meci, împotriva lui Fortaleza pe 12 iunie, după care campionatul va lua o pauză din cauza Cupei Mondiale a Cluburilor din Satele Unite (14 iunie – 13 iulie).

Dar şi acel meci este acum pus sub semnul întrebării, deoarece probabil va primi o suspendare de cel puţin un meci pentru eliminarea sa de duminică.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trei brigăzi de arbitri români, delegate la meciuri din turul 3 preliminar al competiţiilor europene

Trei brigăzi de arbitri din România au fost desemnate de UEFA să conducă partide din cadrul turului 3...

PSG a primit o amendă de 148.000 de euro pentru incidentele din finala Ligii Campionilor

Comitetul de Control, Etică şi Disciplină al UEFA a aplicat joi o amendă de 148.000 de euro clubului...

Real Madrid nu a reuşit să-şi amâne meciul cu Osasuna, din prima etapă

Echipa de fotbal Real Madrid va debuta în noul sezon din La Liga, conform programării iniţiale, cu un...

F1 – Fernando Alonso a suferit o leziune musculară şi va rata prima şedinţă de antrenamente libere pentru MP al Ungariei

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) a suferit o accidentare la muşchii spatelui şi nu va participa la...