Judecătoarea recuzată în procesul lui Maradona, suspendată 90 de zile

Data:

Judecătoarea Julieta Makintach, recuzată de instanţa de judecată în procesul privind cauzele morţii fostei glorii a fotbalului Diego Armando Maradona, pentru colaborarea la pregătirea unui documentar în această speţă intitulat „Justiţia Divină”, a fost suspendată miercuri pentru 90 de zile de către Curtea Supremă de Justiţie din Buenos Aires, informează AFP.

„Având în vedere natura faptelor de importanţă publică şi fără a prejudicia în intervenţia Juriului de Acuzare, se impune suspendarea dreptului de a profesa al judecătoarei Julieta Makintach, de la Tribunalul Penal din San Isidro, pentru o perioadă de 90 de zile”, a transmis Curtea Supremă.

Curtea Supremă a considerat că magistratul a avut o conduită „departe de sobrietatea, reţinerea şi corectitudinea impuse acestei categorii profesionale a statului”.

„O astfel de atitudine, ireconciliabilă cu decorul şi prudenţa care obligă la respectarea legii, este în contrast puternic cu conduita responsabilă a instanţei”, a mai precizat Curtea Supremă.

Tribunalul argentinian, care anchetează cauzele morţii fostului idol al fotbalului argentinian Diego Armando Maradona, a amânat pentru joi o decizie de continuare sau eventuala nulitate a procesului, după scandalul care a dus, marţi, la recuzarea judecătoarei.

Părţile din proces au pledat, marţi, pentru recuzarea magistratului în vârstă de 47 de ani, după descoperirea mai multor înregistrări video la percheziţiile din ultima săptămână, care au arătat că judecătoarea a colaborat activ la pregătirea unui mini-serial documentar în care ea era protagonistă. Acest serial promite să descrie povestea „Un idol, un judecător, un proces”.

Extrase din această producţie în pregătire, intitulată „Justiţia divină” (referindu-se la „Dumnezeul” Maradona), au fost prezentate marţi instanţei.

După recuzare, majoritatea părţilor din proces a cerut nulitatea, „pentru a putea fi desemnat un nou complet şi pentru a putea reîncepe”, a pledat Nicolas D’albora, avocatul infirmierei Nancy Forlini.

Maradona a încetat din viaţă la vârsta de 60 de ani ca urmare a unei insuficienţe respiratorii soldată cu un stop cardiac, aflându-se „într-o situaţie de neputinţă”, potrivit procurorilor Patricio Ferrari, Cosme Iribarren şi Laura Capra, responsabili cu dosarul.

Întregul corp medical implicat, care respinge orice responsabilitate pentru deces, riscă între 8 şi 25 de ani de închisoare.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Selecţionerul Rangnick va demisiona dacă Austria ratează calificarea la CM 2026

Germanul Ralf Rangnick va demisiona din funcţia de selecţioner al echipei Austriei dacă va rata calificarea la Cupa...

Final prematur de sezon pentru britanicul Jack Draper, accidentat la un braţ

Tenismanul britanic Jack Draper şi-a încheiat sezonul competiţional prematur, din cauza unei accidentări la un braţ, care l-a...

Luis Suarez (Inter Miami), suspendat trei meciuri şi din MLS

Atacantul uruguayan Luis Suarez a fost suspendat trei meciuri din Liga profesionistă de fotbal nord-americană (MLS), după ce...

Mircea Lucescu – Ciprioţii se vor dărui cu o intensitate care nu vreau să ne surprindă

Selecţionerul Mircea Lucescu a afirmat, luni, într-o conferinţă de presă, că se aşteaptă ca jucătorii naţionalei Ciprului să...