Lionel Messi, desemnat cel mai bun jucător din toate timpurile de IFFHS

Data:

Argentinianul Lionel Messi a fost desemnat „cel mai bun jucător din toate timpurile” de către Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS), care a dat publicităţii un clasament al celor mai buni 10 fotbalişti din istorie.

Messi domină această ierarhie, urmat de brazilianul Pele, singurul jucător cu trei titluri de campion mondial în palmares, şi de argentinianul Diego Armando Maradona, în timp ce portughezul Cristiano Ronaldo se află pe poziţia a patra.

De menţionat că Pele şi Maradona au fost desemnaţi de FIFA cei mai buni fotbalişti ai secolului XX, în decembrie 2000.

În vârstă de 37 de ani, Lionel Messi a cucerit de opt ori Balonul de Aur, trofeul atribuit anual celui mai bun fotbalist al planetei (un record).

Campion mondial cu selecţionata Argentinei în 2022, Messi a strălucit în tricoul echipei FC Barcelona, la care şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei şi alături de care a câştigat în total 35 de trofee, între care zece titluri de campion al Spaniei şi patru Ligi ale Campionilor.

După plecarea de la Barca, în august 2021, starul argentinian a semnat cu Paris Saint-Germain, echipă cu care a fost dublu campion al Franţei, iar din vara anului 2023 evoluează în Major League Soccer, la echipa americană Inter Miami.

Iată cum se prezintă clasamentul celor mai buni fotbalişti din istorie, stabilit de IFFHS:
1. Lionel Messi (Argentina)
2. Edson Arantes do Nascimento „Pele” (Brazilia)
3. Diego Armando Maradona (Argentina)
4. Cristiano Ronaldo (Portugalia)
5. Johan Cruyff (Olanda)
6. Ronaldo Nazario (Brazilia)
7. Zinedine Zidane (Franţa)
8. Franz Beckenbauer (Germania)
9. Alfredo Di Stefano (Argentina/Spania)
10. Ronaldinho (Brazilia)

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Constantin Gâlcă (Rapid) – Va fi complicat cu ‘U’ Cluj, ne lipsesc doi jucători din linia defensivă

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că pentru formaţia...

Ciclism: Contratimpul de joi din Turul Spaniei, redus la 12 km din motive de securitate

Etapa a 18-a a Turului ciclist al Spaniei, un contratimp de 27,2 km programat joi, la Valladolid, a...

Danezul Christian Eriksen a semnat pentru VfL Wolfsburg

Mijlocaşul danez Christian Eriksen a semnat un contract pe doi ani cu echipa germană de fotbal VfL Wolfsburg,...

Sloane Stephens a pierdut în primul tur la Guadalajara (WTA); Monica Niculescu, eliminată la dublu

Jucătoarea americană de tenis Sloane Stephens a fost învinsă de italianca Lucrezia Stefanini cu 6-4, 4-6, 6-1, miercuri,...