De Bruyne (Manchester City) nu va juca, cel mai probabil, la Cupa Mondială a Cluburilor

Data:

Mijlocaşul belgian Kevin De Bruyne a dezvăluit că prezenţa lui la Cupa Mondială a Cluburilor (15 iunie – 13 iulie) alături de echipa de fotbal Manchester City este incertă, scrie DPA.

Jucătorul în vârstă de 33 de ani urmează să părăsească clubul când expiră contractul său în această vară (30 iunie), iar meciurile din Premier League împotriva cu Bournemouth pe Etihad Stadium şi în deplasare cu Fulham vor fi probabil ultimele sale în tricoul lui City.

De Bruyne a ajutat-o pe City să câştige şase titluri în Premier League şi Liga Campionilor de când a semnat contractul în 2015, dar a sugerat după eşecul cu Crystal Palace (0-1) din finala Cupei Angliei că ”timing-ul” nepotrivit al Cupei Mondiale a Cluburilor îl va împiedica probabil să participe.

”Nu are niciun sens”, a declarat De Bruyne după finala de pe Wembley. ”Dar asta se întâmplă când insişti asupra unor noi turnee în mijlocul unei situaţii contractuale. Trebuie să am grijă de mine, pentru că dacă mă accidentez la Cupa Mondială a Cluburilor, ce voi face? Nimeni nu va avea grijă de mine în acel moment, aşa că există şanse mari să nu joc, dar nu ştiu, poate da”, a mai spus belgianul.

Echipa egipteană Al Ahly şi Inter Miami deschid Cupa Mondială a Cluburilor, din Statele Unite, pe 14 iunie, în timp ce City va juca primul meci cu echipa marocană Wydad AC, la Philadelphia, patru zile mai târziu.

Datorită acestei competiţii mondiale, această vară va avea două perioade de transferuri, prima dintre ele va fi deschisă între 1 şi 10 iunie, iar perioada principală, între 16 iunie şi 1 septembrie.

Prima dintre aceste perioade este un mercato suplimentar creat de FIFA şi pe care federaţiile naţionale o pot adopta dacă au echipe implicate în Cupa Mondială a Cluburilor, permiţând efectiv jucătorilor aflaţi în situaţia lui De Bruyne să rămână pe termen scurt.

Internaţionalul belgian a mai spus că nu se grăbeşte să ia o decizie cu privire la viitorul său, dar nu a exclus o mutare la un alt club din Premier League şi a recunoscut că a avut deja discuţii cu unele cluburi: ”Nu ştiu. Depinde cine vine. Am o familie, am copii mici, trebuie să iau o decizie (care) se potriveşte tuturor, nu doar mie. Când aveam 20 de ani şi eram singur, puteam lua o decizie care era foarte uşoară, dar acum este puţin mai complexă.”

Belgianul a adăugat că acest sezon modest al lui City nu va umbri reuşitele din anii anteriori: ”Desigur, nu a fost sezonul pe care ni l-am dorit. Vrem să câştigăm tot timpul, dar în acest sezon nu am reuşit. Trebuie să iei lucrurile cu responsabilitate, iar uneori nu merge aşa cum vrei, dar am încercat şi trebuie să mergi mai departe. (Pierderea finalei) nu afectează ceea ce am făcut în 10 ani. Comparându-mă cu mulţi jucători, cred că am câştigat mult mai mult decât alţii, aşa că voi fi mereu fericit şi recunoscător pentru ceea ce am făcut ca echipă, pentru ceea ce mi-au oferit.”

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Real Madrid a stabilit preţul lui Vinicius la 150 de milioane de euro

Clubul spaniol de fotbal Real Madrid a stabilit un preţ de 150 de milioane de euro pentru atacantul...

Taylor Fritz l-a învins pe Lorenzo Musetti la Turneul Campionilor

Tenismanul american Taylor Fritz, numărul 6 mondial, l-a învins luni pe Lorenzo Musetti, numărul 9 mondial, în două...

Portarul belgian Thibaut Courtois, indisponibil pentru meciurile cu Kazahstan şi Liechtenstein

Portarul Thibaut Courtois s-a accidentat în ultima partidă a lui Real Madrid şi a devenit indisponibil pentru următoarele...

Antrenorul Mirel Rădoi a demisionat de la Universitatea Craiova

Mirel Rădoi a demisionat din funcţia de antrenor al echipei de fotbal Universitatea Craiova, a anunţat, luni, într-o...