Real Madrid, victorioasă în meciul cu Mallorca (2-1), amână sărbătoarea rivalei FC Barcelona

Data:

Echipa Real Madrid a învins la limită pe teren propriu, cu scorul de 2-1, formaţia Mallorca, după ce oaspeţii au condus aproape 70 de minute pe Santiago Bernabeu, amânând astfel sărbătorirea titlului de către marea sa rivală FC Barcelona, care trebuie să o învingă joi pe concitadina Espanyol pentru a devenit matematic campioană a Spaniei.

Mallorca a deschis scorul în minutul 11 al meciului de la Madrid, prin slovacul Martin Valjent, însă Real a restabilit egalitatea în repriza secundă (68) prin francezul Kylian Mbappe, care a marcat cu această ocazie al 40-lea său gol în toate competiţiile, la primul său sezon în tricoul „los blancos”.

Elevii antrenorului Carlo Ancelotti au obţinut victoria în timpul adiţional, graţie unui gol marcat de tânărul fundaş spaniol Jacobo Ramon, un produs al academiei clubului, la ultima acţiune a meciului (90+5).

În vârstă de 20 de ani, Jacobo Ramon a fost titular pentru prima oară în cariera sa într-un meci din La Liga.

Un succes in extremis pentru Real Madrid, ocupanta locului secund în clasament, cu 78 de puncte, care obligă liderul FC Barcelona (82 de puncte), să se impună joi seara pe terenul vecinei Espanyol Barcelona (locul 16, cu 39 de puncte), pentru a intra oficial în posesia celui de-al 29-lea titlu naţional din istoria sa

În alte meciuri disputate miercuri, Deportivo Alaves (locul 17, cu 38 de puncte) a învins-o pe Valencia FC, scor 1-0, în timp ce Villarreal s-a impus cu 3-0 pe terenul formaţiei Leganes (locul 18, cu 34 de puncte), rezultate care au condamnat-o pe Las Palmas (locul 19, cu 32 de puncte), retrogradată oficial în Secunda Division, alături de Valladolid (locul 20, cu 16 puncte).

Rezultate înregistrate în etapa a 36-a (antepenultima) a campionatului Spaniei:
Marţi
Valladolid – Girona 0-1
A marcat: Stuani (80).

Real Sociedad – Celta Vigo 0-1
A marcat: Alfonso Gonzalez (44).

Sevilla FC – Las Palmas 0-1
A marcat: Alvaro Garcia Pascual (52).

Miercuri
Villarreal – Leganes 3-0
Au marcat: Ayoze Perez (23, 31), Nicolas Pepe (45).

Deportivo Alaves – Valencia CF 1-0
A marcat: Joan Jordan (79 – penalty).

Real Madrid – Mallorca 2-1
Au marcat: Kylian Mbappe (68), Jacobo Ramon (90+5), respectiv Valjent (11).

Joi sunt programate partidele Osasuna Pamplona – Atletico Madrid, Rayo Vallecano – Betis Sevilla, Espanyol Barcelona – FC Barcelona şi Getafe – Athletic Bilbao.

Clasament:
1. FC Barcelona 82 puncte
2. Real Madrid 78
3. Atletico Madrid 70
4. Athletic Bilbao 64
5. Villarreal 64
6. Betis Sevilla 58
7. Celta Vigo 52
8. Rayo Vallecano 47

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Mbappe şi PSG au fost citaţi la o audiere la tribunalul muncii din Paris

Atacantul francez Kylian Mbappe şi fostul său club Paris Saint-Germain au fost citaţi la o audiere la tribunalul...

Rădoi (U Craiova) – Rapid Viena e un adversar mult mai dificil decât ce am întâlnit până acum

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a declarat, miercuri seara, într-o conferinţă de presă, că se...

Profitul clubului AC Milan în scădere, în ciuda unei cifre de afaceri record

Clubul italian de fotbal AC Milan se confruntă cu o scădere a profitului său la 3 milioane de...

Trebuie să jucăm mai bine, a declarat antrenorul echipei FC Barcelona după remiza de la Bruges (3-3)

Antrenorul echipei FC Barcelona, Hansi Flick, a regretat că formaţia sa nu a avut un presing bun şi...