Jose Mourinho a răspuns sarcastic că dă cu banul când stabileşte primul unsprezece al lui Fenerbahce

Data:

Antrenorul echipei de fotbal Fenerbahce Istanbul, Jose Mourinho, a răspuns sarcastic într-o conferinţă de presă că alege primul unsprezece al formaţiei prin ”aruncarea unei monede în aer”, relatează ESPN.

Mourinho, care s-a alăturat vara trecută formaţiei Fenerbahce pe o perioadă contractuală de doi ani, a schimbat des primul unsprezece al echipei în meciurile din Super Lig.

Întrebat de un reporter local cum poate explica schimbările dese din echipă, Mourinho a spus, după victoria echipei sale cu 4-1 cu Istanbul Başakşehir: ”Am 25 de monede şi le arunc în aer. Cele care rămân pe masă reprezintă jucătorii care vor juca, cele care ajung pe podea reprezintă jucătorii care ajung pe bancă. Chiar aşa procedez. În timpul săptămânii mă distrez, mă duc în cluburile de noapte din Istanbul în fiecare zi. Este simplu”, a spus Jose Mourinho.

Antrenorul portughez, care a vorbit în decursul sezonului despre mediul ”toxic” din Superliga turcă, a evitat întrebările despre viitorul său.

Preşedintele lui Fenerbahce, Ali Koc, a spus recent că i-ar plăcea ca tehnicianul portughez să continue la club în sezonul viitor pe fondul relatărilor că fostul antrenor de la Chelsea ar putea să plece în această vară. Ali Koc a dezvăluit că Jose Mourinho a primit o ofertă de 36 de milioane de euro la mijlocul sezonului pentru a o părăsi pe Fenerbahce, dar a respins-o.

Întrebat despre remarcile preşedintelui Ali Koc, Mourinho a spus: ”Cuvintele sale sunt cuvintele sale. Am foarte mult respect pentru preşedintele nostru … Nu am ce să comentez, sunt doar un antrenor”.

Mourinho a fost întrebat de două ori dacă va continua la Fenerbahce sau dacă va lua în considerare alte oferte şi a spus: ”Nu înţeleg întrebarea”.

Mourinho şi-a stabilit ca obiectiv să pună capăt secetei de 11 ani în care Fenerbahce nu a câştigat titlul în Super Lig. Totuşi, Fenerbahce, care şi-a asigurat deja locul doi în campionatul Turciei, se află la opt puncte în spatele liderului Galatasaray, cu trei etape înainte de finalul campionatului.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Marele Premiu al Principatului Monaco rămâne în calendarul Formulei 1 până în 2035

Marele Premiu al Principatului Monaco, cursă istorică de Formula 1, va rămâne în calendar cel puţin până în...

Mike Tyson şi Floyd Mayweather se vor înfrunta în ring în primăvara anului viitor

Foştii boxeri americani Mike Tyson şi Floyd Mayweather au ajuns la un acord pentru un posibil meci demonstrativ...

Luis Suarez şi-a cerut scuze după încăierarea din finala Leagues Cup

Atacantul uruguayan Luis Suarez (Inter Miami) şi-a prezentat scuze, joi, după ce a fost implicat în încăierarea din...

Anca Todoni, calificată în sferturi la Montreux (WTA 125)

Jucătoarea română de tenis Anca Todoni s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 125 de...